Bănci și Asigurări

Apelul celor mai mari companii din România la adresa guvernului PSD: Opriţi terapia de şoc!

Apelul celor mai mari companii din România la adresa...

Autor: Georgiana Mihalache

01.11.2017, 12:03 5898

Măsurile fiscale din ultima perioadă creează îngrijorare în mediul de afaceri, iar lipsa unor studii de impact pentru modificări precum impozitarea cu 1% a cifrei de afaceri a companiilor cu venituri sub un milion de euro duce la impredictibilitate, astfel că influenţează dacă o companie va investi sau nu în România. Acestea au fost câteva dintre concluziile reprezentanţilor mediului de afaceri, prezenţi la conferinţa organizată de Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), o iniţiativă  privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a 45 de organizaţii şi membri asociaţi.

„Mesajul, dacă ar trebui să-l pun în patru cuvinte, este opriţi terapia de şoc. S-a trecut la majorarea salariilor fără studii de impact. A fost creat un nou şoc şi s-au luat nişte măsuri care au fost retrase. Cred că greşeala principală este să crezi că avem o problemă cu salarii prea mici şi da, avem o problemă cu salarii prea mici, dar este clar că nu prin măsuri guvernamentale poţi să creşti aceste salarii, trebuie să creşti sursa, să stimulezi producţia. Trebuie să fim realişti, să ne potolim cu soluţii minune şi terapii de şoc şi să trecem la muncă”, a spus Florin Pogonaru, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România.

Dragoş Roşca, preşedintele Romanian Business Leaders, a vorbit despre asemănarea situaţiei economice a României din prezent cu ceea ce se întâmpla în perioada 2007-2008, începutul crizei economice şi subliniază că firmele locale sunt cele mai afectate de insolvenţe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO