Bănci și Asigurări

Aproape 15.000 de persoane fizice au îngroşat rândul restanţierilor în ultimul an

Foto: Octav Ganea

Foto: Octav Ganea

Autor: Liviu Popescu

23.03.2015, 00:00 366

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile în contul creditelor contractate de la bănci şi instituţii financiare nebancare a ajuns la finele lunii ianuarie la 711.000, cu aproape 15.000 de restanţieri peste nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor din ultimul buletin lunar al BNR.

Numărul creditelor restante era în ianuarie de 950.000 de conturi, cu 25.000 de credite problemă mai mult faţă de prima lună a anului trecut. Faţă de minimul ultimului an, atins în august 2014, numărul de restanţe este mai mare cu aproape 100.000. Restanţele mai mari de 30 de zile de la populaţie însumau 11,4 miliarde de lei în prima lună a anului, cu 400 milioane de lei mai mult faţă de luna precedentă.

Trei sferturi din sumă este reprezentată de întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, acestea fiind trecute de către bancheri în categoria pierdere şi sunt provizionate integral. Creşterea se datorează creditelor acordate în valută, în timp ce restanţele la împrumuturile în lei au stagnat la 4,3 miliarde de lei.

Creditele scoase în afara bilanţului au ajuns la 770 milioane de lei, nivel triplu faţă de cel înregistrat în octombrie. Bancherii au început anul trecut un amplu proces de curăţare a portofoliilor de credite neperformante. Băncile, prin intermediul scoaterii în afara bilanţului a creditelor rele, admit pierderile şi elimină din statistici creditele respective, îmbunătăţindu-şi astfel bilanţurile.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO