Bănci și Asigurări

ASF a aprobat evaluarea situaţiei la Carpatica Asig de către un auditor financiar

ASF a aprobat evaluarea situaţiei la Carpatica Asig de...

Autor: Raluca Ghinea

09.02.2016, 16:46 318

"Consiliul ASF a aprobat efectuarea de către un auditor financiar a evaluării activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale societăţii Carpatica Asig S.A., conform prevederilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor", se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Carpatica Asig va realiza atât procedura de selecţie, cât şi contractarea auditorului, în conformitate cu prevederile Normei nr. 6/2016.

Evaluatorul independent va trebui să realizeze o evaluare corectă, prudentă şi realistă a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului, ca etape premergătoare aplicării măsurilor de rezoluţie.

Consiliul de Administraţie al companiei, împreună cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, desemnat de ASF ca administrator temporar, a fost mandatat să finalizeze procedura de atragere de capital şi să încheie procesul de due diligence, după anunţul autorităţii de aplicare a măsurilor de rezoluţie.

Evaluarea situaţiei asigurătorului deţinut de omul de afaceri Ilie Carabulea este necesară şi pentru o eventuală preluare, mai mulţi investitori fiind interesaţi să cumpere compania.

Între timp, echipa executivă a Carpatica se va concentra pe accelerarea eforturilor de îndeplinire a cerinţelor de solvabilitate în conformitate cu Solvency II.

ASF a anunţat la finele lunii ianuarie că va aplica măsurile de rezoluţie în cazul societăţii Carpatica Asig pentru a evita efectele negative asupra stabilităţii financiare a pieţei asigurărilor, urmând să întocmească planul în maxim 6 luni şi a desemnat Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca administrator temporar.

Carpatica Asig a anunţat la mijlocul lui ianuarie că a demarat procedura de due dilligence, prin care compania va fi evaluată financiar, comercial şi operaţional de către investitorul strategic interesat de preluarea societăţii, în baza memorandumului semnat pe 21 decembrie.

Compania a avut în derulare un plan de redresare, aprobat de ASF în septembrie anul trecut, valabil până la finele anului, însă nu a respectat termenele, iar autoritatea de supraveghere s-a arătat sceptică cu privire la investitorul interesat să preia societatea.

Firma de asigurări trebuia să atragă un credit subordonat de minim 30 milioane lei şi să încheie o tranzacţie cu un investitor strategic până la 15 decembrie.

Acţionarii Carpatica Asig sunt companiile Atlassib Sibiu, cu un pachet de 92,77% şi Transcar Sibiu, cu o deţinere de 6,64%, Ambele controlate de Ilie Carabulea. Un pachet de 0,59% din acţiunile companiei sunt deţinute de persoane fizice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO