Bănci și Asigurări

Astăzi se împlinesc nouă ani de la falimentul Lehman Brothers, evenimentul care a aruncat lumea în cea mai dură criză financiară din ultimii 80 de ani

Astăzi se împlinesc nouă ani de la falimentul Lehman...

Autor: Dan Grigore Ivan

15.09.2017, 11:55 4175

Falimentul Lehman Brothers, a patra bancă de investiţii a Statelor Unite la acea vreme, a reprezentat acum nouă ani începutul oficial al crizei financiare globale.

Primele scăderi semnificative pe pieţele de capital au pornit în urmă cu zece ani, pe 9 august 2007, când BNP Paribas, cea mai mare bancă a Franţei, suspenda retragerile din două fonduri imobiliare, pe motiv că nu poate evalua corect activele.

Dar originile şi elementele ce au atras pandemia ce avea să schimbe lumea un an mai târziu erau şi mai vechi, pentru că nu a fost vorba doar despre o simplă bulă imobiliară.Întregul sistem financiar suferise în timp o mutaţie pe care mulţi o ignorau, iar reglementările care ar fi trebuit să ţină în frâu eventualele excesele erau depăşite de foarte mulţi ani.

A fost vorba mai mult de aşa-numitul shadow banking şi de aşa-numitul saving glut, reprezentat de excesul de economisire genereat de surplusul înregistrat de marile ţări exportatoare, care au anulat de multe ori intenţiile politicilor monetare.

Deşi privind individual, mulţi investitori sau oameni de business au pierdut averi colosale, statistic vorbind, cei bogaţi atunci sunt şi mai bogaţi acum, în vreme ce aceia care erau săraci înainte de căderea Lehman sunt şi mai săraci astăzi.

Bursa americană a crescut cu 99% de pe 15 septembrie 2008 şi până în prezent. În comparaţie, după criza din 1929, indicele Dow Jones, referinţa pieţei de capital de peste ocean, a întrecut cotaţia din ziua de 29 octombrie 1929, momentul izbucnirii celui mai dur crah bursier de până atunci, abia la jumătatea anilor ’50, la zece ani de la câştigarea războiului de către Statele Unite.

Viaţa a făcut ca Ben Bernake, un profesor de economie al universităţii americane Princeton, o somitate specializată în studierea Marii Crize din 1929, să fie cel care a condus banca centrală americană în timpul turbulenţelor ce începeau acum zece ani şi exploadu un an mai tărziu cu falimentul Lehman Brothers.

Lehman Brothers, o bancă înfiinţată în 1850 de trei fraţi evrei veniţi din zona Bavariei (Henry, Emanuel şi Mayer), era specializată la început în finanţarea comerţului cu bumbac, ce domina la acea vreme economia din sudul Statelor Unite. La începutul anilor 1900, Lehman începe să ofere servicii ce urmau a fi definite mai tărziu drept investment banking şi ajută la finanţarea unor industrii ce aveau să facă din America cea mai mare superputere a lumii peste jumătate de secol.

În 1969, se angajează la Lehman Brothers pe post de trader cel care avea să devină ultimul CEO al băncii fondate înainte de Războiul Civil American. Dick Fuld, poreclit Gorila, a făcut din Lehman una dintre cele mai puternice bănci de investiţii ale Americii, angrenându-se în multe pariuri riscante care includeau şi expuneri pe piaţa imobiliară. Mai mult, Lehman depindea enorm de finanţarea pe termen scurt, de tip repo, iar atunci când au apărut primii nori, investitorii au început să pună la îndoială calitatea portofoliului Lehman, evaluat în mai 2007, la patru luni înainte de faliment, la 650 miliarde dolari, şi să îşi retragă finanţarea.

Lehman avea nevoie imensă de capital, pentru că acele contracte repo nu mai erau înnointe. Practic, deşi nu era o bancă comercială, Lehman suferea de acelaşi fenomen de run on deposits (atunci când deponenţii fug să îşi scoată banii din bancă, lăsând banca fără capital), în cazul acestuia fiind vorba de un run on repo.

Dacă banca nu mai avea capital pentru a se refinanţa, trebuia să vândă din active pentru a îşi respecta obligaţiile, însă volumul era aşa de mare şi timpul atât de scurt încât preţul la care putea vinde ar fi fost prea mic şi dintr-o problemă de lichidatate se ajungea imediat la una de solvabilitate.

Pentru a nu intra în faliment, Lehman a luat legătură cu Fed-ul , banca centrală americană, care a încercat toate posibilităţiile să o salveze.

Dacă Bear Sterns, cumpărată de JP Morgan în martie 2008, era prea interconectaă ca să cadă, Lehman nu era doar interconecată, ci era şi prea mare ca să cadă. Cu toate acestea, deşi poate pare greu de crezut acum, din lumina lucrurilor ce au urmat după 15 septembrie 2008,  erau oameni atunci ce criticau puternic ideea de salvare a unor astfel de instituţii, punând la îndoială efectele de contagiune ce ar putea apărea şi aruncând poveţe despre puterea pieţei de a purifica scena economică, negând orice nuanţă ce ţinea de conjunctura situaţiei date.

Printre cei cu care s-a negociat salvarea Lehman au fost Korea Development Bank, chinezii de la CITIC Securities, Met Insurance, HSBC, Bank of America, Barclays, mai multe fonduri suverane şi Warren Buffet. La auzul veştii că înţelegerea cu Korea Development Bank a căzut, acţiunile Lehman s-au prăbuşit cu 50%. Pe ultima sută de metri părea totuşi că Barclays va prelua Lehman, pe modelul JP Morgan – Bear Stearns. Autorităţiile britanice, cele care îi reglementau pe cei de la Barclays, au oprit însă tranzacţia.

“Având în vedere seriozitatea ameninţării ce afecta stabilitatea sistemului financiar global, mă aşteptam că ne putem înteţelege cu britanicii. Nu s-a întâmplat aşa”, a spus Bernake în cartea sa “The Courage to Act”.

Fed-ul nu reuşea să salveze Lehman, iar cunoscătorii celor petrecute în criza din 1929, atunci când banca centrală a intervenit prea târziu în combaterea haosului financiar, se temeau că situaţia se va repeta.

“Era teribil, un moment aproape suprarealist. Ne îndreptam către abis. I-am cerut lui Tim (Timothy Geithner – n. red) o soluţie alternativă, dar nu avea niciuna. Se pare că următorul pas era să ne pregătim pentru faliment.”, spunea Ben Bernake.

Pe 15 septembrie 2008 lumea păşea în gol şi începea să fie clar că recesiunea va fi una globală, că nu se va rezuma doar la Statele Unite, cum spuneau unele voci puţin înainte de falimentul Lehman.

Până pe 10 octombrie, indicele bursier Dow Jones scăzuse cu 26%, panica acaparase toate pieţele, iar economia americană era în derivă.

Astfel, la câteva săptămâni după căderea Lehman Brothers, tot Wall Street-ul era în pericol să se închidă. După ce zeci de ani încasaseră profituri şi recunoaşteri imense, băncile americane riscau să intre în faliment şi să ia cu ele o lume întreagă. Cum se ajunsese aici aşa de brusc?

Creditele de tip subprime, apărute în preajma anilor ’70 şi văzute drept scânteia care a aprins incendiul, aveau drept scop să măreasca numărul de proprietari americani şi să îi susţină pe cei cu venituri mici în a-şi putea achiziţiona o locuinţă.  Drept efect, în 1995 procentajul properietarilor ajungea la 64%, iar zece ani mai tărziu creştea cu cinci puncte procentuale. Creşterea spectaculoasă a venit pe la jumătatea anilor ’90. În 2005, creditele subprime ajunseseră la aproximativ o cincime din noile ipoteci, de patru ori mai mult decât la începutul anilor 2000.

Multe dintre ele erau ipoteci cu dobândă ajustabilă, ceea ce însemna că în primii trei ani rata este mai mică decât piaţa, urmând apoi apoi să revină şi să reprezeinte un risc de incapacitate de plată. Cu toate acestea, creditele de tip subprime au oferit multe avantaje la început, iar numărul celor care nu mai putea plăti era relativ redus.

În atmosfera dominată de zgomotul prosperităţii aparente, o bulă tot creştea, alimentată de convigerea că preţurile imobilelor nu pot să scadă şi că lumea a ajuns la un nivel la care doar lucrurile bune o aşteaptă - izbitor de asemănător cu predicţiile legendarului profesor de economie Irving Fisher, puţin înainte de crahul din 1929, când spunea că bursa a atins un nivel înalt permanent.

Deşi este usşor de spus că această bulă a venit pe fondul faptului că Fedul nu a ridicat dobânzile, şi a lăsat bani ieftini pe piaţă, trebuie avut în vedere că aprecierea preţului imobilelor a fost un fenomen global, petrecut şi în ţări cu dobânzi ridicate. De asemenea, lumea venea după Marea Moderaţie, perioada anilor ’80 şi ’90 definită de o volatiliate redusă, atunci când victoriile Vestului au îmbătat de succes o întreagă lume care a început să se simtă invincibilă.

Mai mult, politica monetară era într-o anumită măsură anulată de o infuzie constantă către piaţa americană, britanică sau europeană de bani proveniţi din rândul ţărilor exportatoare, aşa-numitul savig glut.

La toate aceste elemente trebuie adăugată şi apariţia unor instrumente financiare noi. Deşi inovaţiile acestea au permis la început atingerea unor obiective şi unor beneficii imense, reglemenatarea acestora a rămăas blocată în timp, iar ispitele generate de natura umană au preluat controlul.

Securitizarea, conceptul ce a acaparat lumea finanţelor începând cu anii ’70, a fost inventată de Lewis Raineri şi Larry Fink, actualul şef al BlackRock, cel mai mare fond de investiţii al lumii, cu active de peste 5.400 miliarde dolari. Securiziarea însemna strângerea laolaltă a multor ipoteci şi împărţirea acestora în diferite tranşe care sunt categorisite în funcţie de riscul pe care îl presupune fiecare.

Multe instituţii financiare au ales să se finanţeze în felul acesta. Formau un portofoliu de credite după care emiteau obligaţiuni pe baza acestora, iar astfel se ajungea la o dinamică de nemaiîntâlnit a capitalului.  

Problema a apărut când unele bănci şi-au dat seama că ele acordau un credit, dar nu mai purtau în final responsabilitatea acestuia, pentru că în caz de neperformanţă, cel care plătea era investitorul care îşi plasese banii în cea mai riscantă tranşă de obligaţiuni. Banca sau brokerul de credite doar distribuia un risc, nu şi-l mai asuma de facto. Acest fapt a condus la o creştere imensă a creditării, nemaiţinându-se cont de reguli de bază când venea vorba de controlul riscului, în felul acesta luând naştere chiar şi creditele de tip NINJA (No income, No Job or Assets).

Aici apare în peisaj shadow banking-ul, băncile din umbră, cum au fost denumite de către Paul McMculley. Astfel de instituţii nu se supuneau aceloraşi reguli precum băncile, deşi făceau acelaşi lucru şi reprezentau în mare parte aceleaşi riscuri, iar această formă de finanţarea începuse să domine. Ca dovadă, contractele de tip repo sau commercial paper valorau 5.600 miliarde dolari în 2006, în vreme ce depozitele garantate erau de 4.100 miliarde dolari. Bănci de investiţii precum Lehman Brothers aveau drept principală sursă de finanţare astfel de înţelegeri, iar când au apărut primele fisuri tot sistemul s-a prăbuşit.

Lipsa garantării a făcut sistemul extrem de sensibil la fenomenele de panică şi contagiune, obligând apoi banca centrală americană să întreprindă unele dintre cele mai complicate operaţiuni de la fondarea ei în 1913 şi până atunci.

Ceea ce a început ca o criză imobiliară a scos la iveală de fapt că soclul pe care se baza întreaga paradigmă financiară era unul putred. La fel ca în cazul Japoniei, criza imobiliară doar a aprins o scânteie, marile probleme nefiind în zona real estate-ului, ci în cea de reglementare a interacţiuniilor financiare şi a unui sistem ce devenise tot mai puţin transparent.

Tocmai lipsa de transparenţă a a agravat şi evenimentele imediat după falimentul Lehman. Deşi piaţa creditelor subprime nu era dominantă în arhitectura imobiliară, aceasta a devenit epicentrul anxietăţii generate atunci tocmai pentru că astfel de active mai riscante şi puţin lichide au fost convertite sau ambulate în pachete care păreau iniţial a fi sigure (prin securitizare), iar atunci când bula s-a spart, nimeni nu mai ştia exact unde sunt expunerile de tip subprime, aşa că vindeau orice în speranţa că scapă în felul acesta şi de activele toxice.

La nouă ani după căderea Lehman, după cea mai dură criză a acestei generaţii, peisajul mondial este descris de o piaţă de capital de multă vreme revenită, ce depăşeşte maxime după maxime istorice, marcată de o veselie şi o euforie rar întlânită în istoria pieţelor de capital.

Marea întrebare este: oare cât îi va mai lua lumii să uite complet de sechelele crizei şi să se creadă din nou invincibilă?

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO