Bănci și Asigurări

Aviva renunta la asigurarile de sanatate cu Medicover

08.12.2008, 17:55 58

Aviva, una din primele zece companii de asigurari de viata, a renuntat la businessul cu asigurari private de sanatate, piata despre care credea ca are un mare potential de crestere, deoarece vanzarile au fost foarte mici.
Astfel, mita practicata pe larg in sistemul public de sanatate nu a reusit sa fie inlocuita de asigurarile private, in ciuda incercarilor companiilor de asigurari.
De la lansarea sonora din 2005, in parteneriat cu reteaua de clinici private Medicover, si pana la momentul renuntarii la aceasta linie de business, adica intr-o perioada de trei ani si jumatate, compania a vandut circa 2.000 de polite, in conditiile in care initial se astepta la o crestere rapida a vanzarilor. Acesta este al doilea esec al unei afaceri cu asigurari de sanatate, dupa inchiderea Omniasig Addenda, prima companie de profil de pe piata romaneasca.
"Am renuntat la vanzarea acestor polite deoarece nu vedem o cerere mare pentru asigurari de sanatate complexe, exista cerere doar pentru produse simple, pe care le vindem sub forma de clauze suplimentare la asigurarile de viata. O alta cauza a fost lipsa infrastructurii medicale private, a carei dezvoltare ar mai putea intarzia pe fondul crizei, pentru ca este un domeniu foarte legat de cel imobiliar. Am decis sa ne concentram pe businessul nostru de baza, asigurarile de viata", a declarat pentru ZF Shah Rouf, directorul general al Aviva Asigurari de Viata.
Aviva vindea produse de asigurare complexe, care puteau cuprinde vizite nelimitate la doctor, analize, spitalizare, interventii chirurgicale si transport cu ambulanta, unele servicii fiind limitate ca suma sau numar de utilizari. Prima pentru un produs cu multe beneficii era de circa 50 de euro pe luna.
Aviva nu este singurul asigurator care si-a pus sperantele in cresterea pietei asigurarilor private de sanatate, care se dezvolta inca destul de lent.
Recent, pe aceasta piata a intrat asiguratorul Signal Iduna (Germania).
Tot mai multe companii care practica alte tipuri de asigurari lanseaza produse de asigurare de sanatate, cea mai recenta lansare fiind cea a Astra Asigurari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO