Bănci și Asigurări

Banca Elveţiei face un cadou de 200 mil. euro românilor împrumutaţi în franci

Banca Elveţiei face un cadou de  200 mil. euro împrumutaţilor în franci

Autor: Ciprian Botea, Bogdan Cojocaru

07.09.2011, 00:07 2591

Banca Elveţiei a făcut un cadou neaşteptat celor 50.000 de împrumutaţi în franci din România provocând prin anunţul său că va acţiona cu orice preţ pentru deprecierea francului, o scădere cu 8% a monedei elveţiene faţă de euro.

Românii cu credite în franci, care plătesc rate cu 60-70% mai mari decât cele calculate la contractarea împrumutului, primesc astfel "un cadou" de peste 200 milioane euro din partea băncii centrale elveţiene. Scăderea cursului leu-franc cu aproape 30 de bani înseamnă o scădere cu echivalentul a 900 mil. lei (peste 200 mil. euro) a soldului total al creditelor în franci pe care le au de rambursat românii. Dacă la un curs de 3,81 lei/franc, soldul în lei al creditelor în franci ajungea la 12,5 mld. lei, la un curs de 3,53 lei/franc, soldul coboară până la 11,6 mld. lei. Potrivit datelor BNR, la sfârşitul lunii iulie românii aveau credite în moneda elveţiană de 3,27 mld. franci.

Un calcul rapid arată că la o rată lunară medie de 600 de franci un client care şi-a achitat luni datoria către bancă ar fi plătit cu circa 170 de lei mai puţin dacă mai aştepta o zi. Clientul ar fi plătit marţi 2.120 de lei, comparativ cu 2.290 de lei ieri, luând în calcul cursul oficial afişat de BNR.

Decizia se încadrează în eforturile statului elveţian de a limita o apreciere a monedei naţionale care erodează economia şi nivelul de trai. Acţiunea este considerată curajoasă şi necesară de unii analişti sau periculoasă de alţii, dar care trimite un semnal de încredere că o autoritate influentă face ceva pentru stimularea economiei.

"Cu siguranţă, decizia dă un semnal de încredere. Cei care au credite în franci elveţieni vor beneficia de decizia luată de banca centrală elveţiană. Leul nu ar mai fluctua diferit faţă de euro şi faţă de franc", apreciază analistul economic Dragoş Cabat.

Banca centrală a Elveţiei urmăreşte o ţintă a cursului de schimb de minimum 1,20 franci pe euro şi pentru a-şi atinge obiectivul are la îndemână o rezervă valutară estimată la 227,7 mld. euro. Înainte de anunţ, euro se tranzacţiona la circa 1,10 franci. Intervenţia este prima de acest gen din ultimii 33 de ani.

Ca urmare a întăririi euro în raport cu francul după anunţul băncii elveţiene, referinţa BNR pentru francul a scăzut cu 7,3%, la 3,5344 lei/franc, cel mai redus nivel din ultimele două luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO