Bănci și Asigurări

Banca Feroviara a trecut pe profit din martie, cu un câştig de 300.000 de lei

Petre Tulin, directorul general al Feroviara: Pentru finalul anului ne propunem să ajungem cu creditele pâ­nă la 380-400 milioane de lei

Petre Tulin, directorul general al Feroviara: Pentru finalul anului ne propunem să ajungem cu creditele pâ­nă la 380-400 milioane de lei

Autor: Raluca Ghinea

20.05.2014, 00:04 375

Banca Feroviara, înfiinţată în 2009 de omul de afaceri Valer Blidar, a trecut în luna martie pe profit, cu un rezultat net de circa 300.000 lei după o pierdere de 9,42 mil. lei pe 2013, şi estimează un câştig de 1,5-2 mil. lei pe întreg anul 2014, a declarat Petre Tulin, directorul general al instituţiei de credit.

„Banca a trecut pe profit din luna martie, acesta fiind atât operaţional, cât şi contabil, obţinut din activitatea de bază. Princi­palul factor a fost evoluţia creditelor, masa critică de la care banca a înregistrat profit fiind de circa 300 milioane de lei, aferente portofoliului de credite“, a spus Tulin, care conduce banca de la înfiinţare.

Anul trecut, Feroviara a înregistrat o pierdere de 9,42 mil. lei, în scădere de la 20,45 mil. lei în 2012. Volumul creditelor a cres­cut anul trecut cu 70%, la 267 mil. lei, ajungând la finele lunii aprilie a acestui an la 316 mil. lei. Dintre acestea, persoanele juridice au împrumutat 302 mil. lei, restul revenind persoanelor fizice, deşi ca număr banca a acordat mai multe credite de retail (5.556 pentru persoane fizice şi 1.544 credite pentru IMM-uri şi microîntreprinderi).

Pe partea de resurse, banca a mizat pe moneda naţională, iar soldul depozitelor a ajuns la 445 mil. lei. „Pentru finalul anului ne propunem să ajungem cu creditele pâ­nă la 380-400 milioane de lei, iar cu depozitele la ma­ximum 500 milioane de lei, astfel încât să păs­trăm raportul credite-depozite la cel mult 85%“, a spus Tulin.

Din creditele acor­date IMM-urilor şi microîntreprinderilor, 76% au fost credite operaţionale (208 mil. lei în aprilie 2014), cele de investiţii au cumulat 60 mil. lei, iar finanţări de 34 mil. lei au avut altă destinaţie, în special refinanţări de la alte bănci.

Pe segmentul de retail, banca a dat credite de consum de 12 mil. lei şi credite imo­bi­liare de trei milioane de lei, 85% din finanţările băncii fiind în lei, iar 15% în euro. „Vom merge în continuare pe lei chiar dacă vom mai creşte puţin, spre 20%, şi la valută. Componenta dominantă va fi în lei, pentru că este mai puţin riscantă“, a precizat Tulin.

La rândul său, Valer Blidar a afirmat că piaţa a împins banca către nişă, întrucât este vorba de o instituţie de credit de dimensiuni mici, care nu face faţă unor credite de anvergură.

„Aşa se explică stadiul la care am ajuns să credităm cu preponderenţă IMM-uri şi microîntreprinderi“, a explicat Blidar. El a precizat că una dintre ţintele băncii este creditarea agriculturii, respectiv finanţarea românilor care doresc să cumpere terenuri.

Activele băncii au urcat anul trecut cu 50%, la 441 mil. lei, ajungând la finele lunii aprilie 2014 la 490 mil. lei.

Instituţia avea la finele anului trecut o rată de solvabilitate de 13,08%, peste nivelul minim reglementat de 8%, şi un raport de cheltuieli-venituri de 124%, acesta fiind prognozat să scadă la 98% în acest an. Creditele neperformante se situau la finele anului trecut la 1,32%.

Banca are un capital social de 101,4 mil. lei, fiind realizate circa trei-patru majorări de capital pe an. Acţionarul Valer Blidar a precizat că va păstra ritmul de creştere a capitalului sau chiar îl va accelera în funcţie de investiţiile programate de bancă şi strategia de dezvoltare.

Instituţia de credit are o reţea de 18 ATM-uri proprii şi 300 de ATM-uri la parteneri, în condiţii similare de cost. Totodată, banca deţine 15 unităţi în 11 oraşe, deschise în perioada 2009-2011, iar o nouă extindere ar putea începe din 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO