Bănci și Asigurări

Banca Greciei: Nu mai trimiteti bani pentru credite in Balcani

Banca Greciei: Nu mai trimiteti bani pentru credite in Balcani

George Provopoulos, guvernatorul Bancii Greciei: Sunt ingrijorat de impactul crizei globale asupra unor tari ca Romania, Bulgaria si Serbia. Le-am recomandat bancilor sa fie mai prudente si sa acorde credite pe baza disponibilitatii finantarilor locale, luand in calcul cu grija conditiile economice din tarile in care opereaza.

28.01.2009, 19:00 47

Autoritatile de la Atena au avertizat bancile grecesti asupra pericolelor pe care le implica eventuale transferuri de fonduri din cele 28 mld. euro primite de la stat catre subsidiarele lor din tarile balcanice, inclusiv Romania.
Avertismentul vine pe fondul amplificarii temerilor privind o amplificare a turbulentelor din aceste tari, scrie Financial Times.
George Provopoulos, guvernatorul Bancii Greciei, a declarat ca este ingrijorat de impactul pe care criza financiara globala l-ar putea avea asupra acestor tari, printre care se numara Romania, Bulgaria si Serbia si care au inregistrat in ultimii ani o explozie a creditarii in moneda straina.
"Am sfatuit bancile sa fie mult mai prudente in a imprumuta bani si sa analizeze in detaliu conditiile economice din aceste state", a declarat Provopoulos. Declaratiile oficialului elen vin dupa ce un grup de presiune - din care face parte si EFG Eurobank, actionarul majoritar al Bancpost - a solicitat autoritatilor europene sa-si extinda politicile de sprijinire a sectorului bancar dincolo de zona euro si chiar de granitele blocului comunitar, in state precum Ucraina sau Serbia.
Acest grup este sprijinit de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care si-a redus la inceputul acestei saptamani previziunile privind cresterea economica a Europei Centrale si de Est de la 2,5% la 0,1% in 2009. Erik Berglof, economistul-sef al BERD, spune ca pericolul ca statele occidentale sa adopte masuri de redresare a pietelor financiare in dauna economiilor din estul continentului este un motiv "de ingrijorare foarte mare".
Comisia Europeana a receptat foarte bine initiativa bancilor, conform unor surse de la Bruxelles, in timp ce Banca Centrala Europeana a acordat deja imprumuturi unor state non-membre ale zonei euro, precum Ungaria. Raspunsul oficialilor europeni a fost insa unul rezervat in ceea ce priveste sprijinirea tarilor de dincolo de granitele Uniunii.
Bancherii sunt ingrijorati in special de declinul accentuat al monedelor central si est-europene, care i-a afectat puternic pe debitorii care au contractat credite in valuta. Imprumuturile in moneda straina insumeaza 70% din creditele acordate pe piata din Serbia, 60% in Ungaria si peste 50% in Romania si Bulgaria.
Provopoulos spune ca in conditiile in care "climatul economic din aceste tari se inrautateste radical, bancile grecesti s-ar putea trezi expuse nu doar riscurilor implicate de piata de creditare, ci si celor legate de cursul de schimb".
Printre bancile care detin o cota de piata importanta in Europa Centrala si de Est se numara UniCredit din Italia, Raiffeisen International si Erste Bank din Austria si cele grecesti EFG, Alpha Bank si National Bank of Greece.
Intre timp, o serie de oficiali din statele sud-est europene si-au exprimat temerile cu privire la pericolul ca o parte a bancilor straine sa scoata bani din regiune.
Radovan Jelasic, guvernatorul bancii centrale a Serbiei, a declarat ca acest lucru s-a intamplat deja la Belgrad in decembrie, cand guvernul si-a redus cerintele privind rezervele minime de capital detinute de catre banci. Autoritatile sarbe au fost cuprinse de panica in momentul in care au observat ca in numai doua saptamani bancile straine au scos din tara 600 mil. euro.
De cealalta parte, in Romania, oficialii bancii centrale spun ca se asteapta ca intrarile de capital strain in tara sa se diminueze, dar in niciun caz sa ia un curs invers. Circa 39% din finantarea obtinuta de subsidiarele romanesti ale bancilor straine va fi rambursata bancilor-mama, dar exista o probabilitate foarte mare ca 80% din acesti bani sa fie realocati pietei romanesti, spun oficialii bancii centrale.
In Ungaria, bancile straine au efectuat injectii masive de lichiditate in cadrul subsidiarelor locale in toamna trecuta, cand adancirea crizei a fortat guvernul de la Budapesta sa apeleze la finantare din partea Fondului Monetar International. In octombrie, bancile straine au injectat 2,8 mld. euro in filialele maghiare, comparativ cu 5-600 mil. euro in luna precedenta.
Din acel moment, injectiile de lichiditate efectuate de institutiile financiare straine pe piata din Ungaria au scazut sub media lunara, dar bancherii centrali spun ca "nici macar o singura banca nu a dat semne ca vrea sa retraga lichiditati din tara".
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO