Bănci și Asigurări

Banca Transilvania a ieşit la vânătoare de clienţi noi printre IMM-uri cu servicii gratuite timp de trei luni

Banca Transilvania a ieşit la vânătoare de clienţi...

Autor: Ciprian Botea

03.02.2014, 19:29 751

Banca Transilvania vrea să-şi crească portofoliul de clienţi întreprinderi mici şi mijlocii şi promite firmelor din această categorie comisioane zero timp de trei luni pentru o serie de produse şi servicii din oferta băncii, precum administrarea contului curent, internet şi mobile banking, plăţi şi încasări în lei sau alerte prin SMS. Promoţia este valabilă atât pentru clienţii noi, cât şi pentru cei existenţi, în cazul celor din urmă lista de produse gratuite timp de trei luni fiind însă mai scurtă. Banca a acordat anul trecut 18.500 de credite IMM-urilor, cu o valoare cumulată de 5 miliarde de lei. Oficialii băncii susţin că o treime din firmele înfiinţate de la zero anul trecut şi-au deschis cont la BT.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO