Bănci și Asigurări

Băncile au continuat restructurarea. Un număr de 175 de sucursale au fost închise şi 439 de salariaţi au plecat din sistem în nouă luni din 2017

Băncile au continuat restructurarea. Un număr de 175 de...

Autor: Claudia Medrega

04.12.2017, 00:08 1024

♦ Restructurarea sistemului bancar a continuat în primele nouă luni din 2017, astfel că băncile care activează pe piaţa locală au ajuns să aibă sub 55.000 de angajaţi, nivelul minim al ultimului deceniu, iar numărul sucursalelor a coborât sub 4.600.

În primele nouă luni din acest an, un număr de 175 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 439 de salariaţi au plecat din sistem, potrivit datelor transmise de Banca Na­ţională.

Ritmul restructurării s-a intensificat în acest an, după ce în primele nouă luni de anul trecut reţeaua teritorială a băncilor s-a ajustat cu 90 de unităţi, iar numărul salariaţilor s-a diminuat cu 132.

La sfârşitul lunii septembrie 2017 erau 54.957 de salariaţi la nivelul întregului sistem bancar, iar numărul sucursalelor şi agenţiilor bancare a coborât la 4.582.

În trimestrul al treilea băncile au continuat să închidă unităţi teritoriale, numă­rul de sucursale şi agenţii diminuându-se cu 93, în timp ce numărul de salariaţi a scazut cu 324 de persoane.

Restructurările operate pe piaţa locală au fost destul de ezitante la începutul crizei economice. Însă, în cele din urmă, bancherii au recunoscut că este nevoie de restructurare în condiţiile în care lipsa de eficienţă duce la o risipă incredibilă de bani. Ritmul de restructurare a reţelelor băncilor încetinise în 2013 şi 2014, după o abordare mai agresivă în 2012, dar intensitatea ajustării a crescut în 2015, pentru ca în 2016 restructurarea sistemului bancar să se tempereze din nou. În 2017 bancherii au accentuat ritmul restructurării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO