Băncile centrale pierd războiul valutar. Din Japonia până în Norvegia, valutele se apreciază, în ciuda eforturilor bancherilor de a le duce în jos

18 mar 2016 Autor: Ştefan Stan

Eforturile depuse de băncile centrale pentru a-şi deprecia monedele eşuează, ceea ce ridică noi îngrijorări legate de abilitatea autorităţilor de reglementare de a ţine sub control pieţele financiare, scrie Wall Street Journal.

Acesta a fost cazul Japoniei joi, când dolarul a scăzut cu 1,1% faţă de yen. În ciuda eforturilor Băncii Japoniei de a-şi deprecia moneda şi de a impulsiona economia cu dobânzi negative, yenul a crescut cu 8% de la începutul anului şi este la cel mai puternic nivel faţă de dolar din octombrie 2014.

Băncile centrale europene au probleme similare în încercarea de a ţine sub control aprecierea euro şi a altor valute.

Aceste dificultăţi ne aduc aminte de perioada lungă de dobânzi extrem de scăzute, ca răspuns la criza financiară din 2008, şi cum acestea au creat o distorsiune în piaţă care ar putea fi dificil de controlat de bancheri.

Aceste discontinuităţi valutare produc multă volatilitate în pieţele financiare. Chiar dacă investitorii pot prezice ce măsuri vor lua băncile centrale, este greu să prezici cum vor reacţiona pieţele, mai ales în condiţiile în care s-ar putea observa o încetinire a tranzacţiilor cu active mai riscante, cum ar fi bunurile de larg consum sau pieţele emergente.

De asemenea aceste incertitudini generează şi estimări sumbre asupra perspectivelor de creştere economică pe termen lung. Mai multe bănci centrale încearcă o rată a dobânzii extrem de scăzută pentru a-şi deprecia valutele şi a-şi face exporturile mai competitive. Dar pentru că autorităţile de reglementare au aceeaşi abordare, cele două măsuri se anulează reciproc.  

”Cresc îngrijorările că băncile centrale ajung la limitele măsurilor pe care le pot lua. De câte ori scoţi o unealtă din geantă, rişti să rămâi într-un final fără nimic de scos”, a spus Brian Daingerfield, un analist de la RBS Securities.  

 
Cuvinte cheie:
banci
, valute
, apreciere
, castigare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide