Băncile continuă ofensiva împotriva legii dării în plată. Încă o bancă mare a anunţat majorarea avansului

12 feb 2016 Autor: MEDIAFAX

Titlul aparţine Ziarului Financiar

Bancpost a majorat avansul pentru creditele ipotecare, la 33% pentru împrumuturile în lei şi la 43% pentru cele în euro, în contextul în care legea dării în plată ar putea fi aprobată, după ce Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat o astfel de măsură.

Potrivit datelor afişate pe site-ul băncii, clienţii pot lua un credit imobiliar sau ipotecar cu un avans de minim 33% pentru finanţările în lei şi de cel puţin 43% pentru cele în euro.

Anterior, instituţia de credit practica un avans de 15% la creditele ipotecare în lei şi de 25% la împrumuturile în euro.

Totodată, pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă, Bancpost a diminuat valoarea maximă finanţată, la 57% din valoarea garanţiei, de la 75%.

"Proiectul legii dării în plată determină schimbarea profilului de risc asociat produsului de creditare, prin trecerea de la creditarea personală, susţinută de o garanţie reală imobiliară, la un produs de finanţare a activelor. În acest sens, suntem datori să acţionăm în spiritul reglementărilor prudenţiale pentru administrarea riscului. Astfel, Bancpost a decis modificarea condiţiilor de creditare aplicate creditelor ipotecare, atât pentru cele în lei, cât şi pentru euro, avansul solicitat la contractarea unui împrumut fiind de 33% la lei, şi respectiv 43% la euro", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii băncii.

Clienţii care au depus aplicaţii de credit până vineri, data intrării în vigoare a noilor norme de creditare, vor beneficia de condiţiile anterioare

"În ceea ce priveşte programul Prima Casă, Bancpost monitorizează în mod constant contextul de piaţă, urmând ca, în funcţie de evoluţia proiectului legislativ, să reanalizăm implicarea în cadrul programului", au punctat reprezentanţii instituţiei de credit.

Restul cerinţelor aferente acestor credite au rămas neschimbate.

Pentru creditele ipotecare în euro, dobânda se calculează în funcţie de Euribor, la care se adaugă o marjă de 5,5% pentru clienţii care încasează veniturile într-un cont Bancpost şi de 5,75% pentru restul. La împrumuturile în lei, dobânda este corelată cu Robor la trei luni, plus o marjă de 3% la veniturile în cont, altfel fiind de 3,25%. La sume de peste 100.000 euro, echivalent lei, marja băncii este de 4,25%.

În cazul finanţărilor de nevoi personale cu ipotecă în lei, banca percepe o marjă de 3,3% peste Robor la trei luni, dar care se stabileşte în funcţie de profilul clientului şi istoricul de creditare din Biroul de Credit. Dacă banca finanţează mai mult de 50% din valoarea evaluată a garanţiei, la marja băncii se adaugă 0,3 puncte procentuale.

Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat majorarea avansului pentru cre­ditele imo­bi­liare stan­dard, la 35% în lei şi la 40% pen­tru finan­ţă­rile în euro, decizia venind chiar îna­in­­te de reluarea discu­ţiilor în Par­la­ment pri­vind le­gea dării în pla­tă.

Con­form regle­men­­­tă­rilor BNR, avansul minim pentru creditele imo­bi­liare în lei este de 15%, iar pentru euro de 25%.

Potrivit legii dării în plată, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Modificările au fost intens criticate de către reprezentanţii băncilor.

În decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilelor, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze "dificultăţi".

Bancpost, controlată de grupul elen Eurobank, ocupa la finele anului 2014 locul 10 în topul băncilor româneşti, cu active de 11,53 miliarde lei şi o cotă de piaţă de 3,1%.

Banca a realizat în trimestrul al treilea al anului trecut un profit aproape egal cu cel consemnat în primul semestru, ajungând la 65,8 milioane lei, după ce în primele nouă luni din 2014 a avut o pierdere de 102,7 milioane lei. Totodată, înregistra o rată a creditelor neperformante (NPL) de 16,5%.

Titlul acestui articol aparţine Ziarului Financiar.
 
Cuvinte cheie:
BANCPOST
, AVANS CREDITE
, avans
, majorare
, credite
, ipotecare
, credit
, credite ipotecare
, imprumut
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide