România - cu un sistem bancar care finanţează în proporţie de circa 90% economia şi cu o piaţă de capital în curs de dezvoltare - continuă să aibă o structură de finanţare asimetrică, creditarea bancară fiind preferată de majoritatea companiilor şi a populaţiei.
Totodată, sectorul bancar este şi principalul finanţator intern al autorităţilor, circa 70% din titlurile de stat deţinute de sistemul financiar românesc fiind în portofoliul băncilor.
Pe de altă parte, România are în continuare cel mai scăzut grad de intermediere financiară din UE cuantificat atât prin prisma dimensiunii activelor bancare în PIB, cât şi a activelor care aparţin sectorului nebancar.
Sistemul bancar are o pondere atât de mare în economia România, dar şi la nivel european, încât a ajuns o vulnerabilitate şi în perioadele de criză chiar o frână în calea evoluţiei economiei. Gradul mai ridicat de dependenţă de creditarea bancară vulnerabilizează economia, în special IMM-urile, atunci când împrumuturile bancare se contractă, aşa cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare.
