Bănci și Asigurări

BCE devine primul stâlp de rezistenţă al Uniunii Bancare

BCE devine primul stâlp de rezistenţă al Uniunii Bancare

Autor: Bogdan Cojocaru

04.11.2014, 00:07 258

Banca Centrală Europeană va deveni de astăzi supraveghetorul unic al celor mai mari 120 de bănci europene, prima etapă în crearea unei Uniuni Bancare europene, un proiect care vine ca o completare la uniunea economică şi monetară pentru desăvârşirea Uniunii Europene.

Uniunea Bancară este soluţia găsită de liderii europeni pentru a rupe cercul vicios dintre bănci şi state şi pentru a se evita ca băncile să fie salvate cu banii plătitorilor de taxe. Acest pas făcut de BCE are consecinţe indirecte asupra României deoarece băncile din zona euro deţin 70% din activele din sistemul bancar românesc.

Susţinătorii Uniunii Bancare spun că separarea supravegherii de statul de origine a băncii este bună pentru că exclude astfel implicarea elementului politic. Rolul primordial al supravegherii unice este prevenirea unei noi crize financiare. România, deşi nu fac¶e parte din zona euro, este semnatară a Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul Unic de Rezoluţie al Mecanismului Unic de Rezo­luţie bancară, un alt stâlp de rezistenţă al Uniunii Bancare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO