BCR a folosit trei sferturi din plafonul la „Prima casa”

21 feb 2010 Autor: Liviu Chiru

BCR, cea mai mare banca locala, care a avut atribuit si cel mai mare plafon in cadrul programului "Prima casa", de 420 mil. euro, a acordat pana acum credite de 290 de milioane de euro, pentru 7.100 de familii.

Pe langa acestea, banca mai are in curs de procesare alte 900 de dosare, cu o valoare cumulata de 37 de milioane de euro.

In cadrul programului, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, institutia care administreaza garantiile oferite de stat pentru "Prima casa", in valoare de un miliard de euro, a avizat 14.000 de dosare de credit, cu o valoare cumulata de circa 600 de milioane de euro. BCR a avut astfel aproape jumatate din creditele vandute in cadrul programului.

"Ne bucuram ca acest program continua. Vom trimite o oferta competitiva si pentru partea a doua a programului", spune Stefan Coroianu, director executiv al Directiei Credite Retail din BCR. Statisticile realizate de BCR arata ca 30% din cererile de credite au provenit din Bucuresti, pe locul al doilea situandu-se regiunea Centru Nord, cu aproape 20% din cereri. Fondul de Garantare primeste inca dosare de credit, cu conditia ca antecontractul de vanzare-cumparare a imobilului sa fi fost semnat pana la data de 15 februarie.

De altfel, in ultima perioada a derularii programului in forma initial numarul dosarelor de credit trimise la Fond pentru analiza a urcat la o medie zilnica de 130-140, fata de o medie zilnica de 100 de dosare, in luna ianuarie.

Guvernul lucreaza la implementarea unei noi forme a programului, prin care doreste sa stimuleze cumpararea de locuinte noi. In forma initiala a programului, circa 80% din imobilele achizitionate au fost vechi.

In varianta aprobata de Guvern pentru a doua editie a programului "Prima casa", se mentine limita de garantare de 60.000 de euro pentru imobilele vechi, in timp ce pentru locuintele la care lucrarile urmeaza sa inceapa plafonul a fost majorat la 70.000 de euro. In cazul in care proprietarii se asociaza pentru constructia unui imoabil, plafonul de garantare ajunge la 75.000 de euro. In paralel, statul a anuntat ca ANL va vinde o parte din locuintele dezvoltate, acestea putand fi achizitionate prin programul "Prima casa".

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
BCR
, plafon
, „Prima casa”
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine