Bănci și Asigurări

BRD a vândut credite „Prima casă” de peste 750 mil. euro şi aşteaptă continuarea programului în 2013

BRD a vândut credite „Prima casă” de peste 750 mil. euro şi aşteaptă continuarea programului în 2013

Autor: Ciprian Botea

12.12.2012, 00:02 983

BRD-SocGen, a doua mare bancă după active, a acordat prin programul guvernamental "Prima casă" aproximativ 20.000 de credite ipotecare care totalizează peste 750 de milioane de euro. Adrian Jantea (foto), director promovare şi distribuţie persoane fizice, afirmă că în sucursalele băncii se vede o cerere în creştere pe acest final de an, probabil şi din cauza incertitudinii în privinţa continuării programului în 2013. "Continuarea programului «Prima casă» şi în anul 2013 ar reuşi să mai anime puţin o piaţă imobiliară care începând din anul 2009 a beneficiat de tranzacţii datorate în măsură destul de mare acestui program", a declarat Jantea. Oficialul BRD crede că având în vedere interesul manifestat de către clienţi pentru acest program, autorităţile vor decide alocarea unui plafon de garantare şi pentru anul 2013. La începutul toamnei BCR şi BRD - primele două bănci ca volum al creditelor "Prima casă" vândute, au primit de la Ministerul Finanţelor o suplimentare a plafoanelor de garanţii cu 45 mil. euro şi respectiv 60 mil. euro. BCR a hotărât să acorde credite ipotecare numai în lei, inclusiv prin programul susţinut de stat. Banca a vândut circa 30.000 de credite "Prima casă" în valoare de peste 1,2 mld. euro. Şi BRD a introdus recent o variantă de credite "Prima casă" în lei. Ministerul Finanţelor permite aplicarea unei marje de cel mult 2,5% peste ROBOR la trei luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO