Bănci și Asigurări

BRD îşi modifică din nou condiţiile pentru creditele ipotecare: reduce avansul la 15% la creditele imobiliare de până în 250.000 de euro doar dacă o garanţie este adusă suplimentar de client

BRD îşi modifică din nou condiţiile pentru creditele...

Autor: Alexandru Zărnoeanu

17.08.2016, 19:17 8095
​BRD a redus avansul de la 35% la 15% la creditele ipotecare în lei de sub 250.000 euro, cu condiţia ca viitorii debitori să aducă o garanţie suplimentară pe lângă imobilul care face obiectul creditului, conform informaţiilor afişate pe site-ul băncii.
 
"Credem că oferta din prezent este suficient de diversificată pentru a le permite tuturor potenţialilor clienţi să-şi achiziţioneze o locuinţă fără ca această decizie să-i împovăreze pe 30 de ani, astfel : avansul minim poate fi de 15 % dacă se aduc în garanţie mai multe imobile, 25% pentru clienţii cu grad de îndatorare< 50% şi care achiziţioneazăo locuinţă cu destinaţie locativă sau 35% pentru cei care nu se încadrează în primele două categorii", potrivit informaţiilor transmise de BRD.
 
Concret noile conditii oferite de BRD sunt:
 
1. Grad îndatorare mai mic sau egal cu 50% şi garanţie cu destinaţie locativă -> grad de acoperire cu garanţii 133% şi avans minim :
- 15% cu garanţii suplimentare
- 25% cu o singură garanţie

2. Grad îndatorare mai mare de 50% indiferent de tipul garanţiei sau grad îndatorare mai mic sau egal cu 50% şi garanţie cu destinaţie non- locativă

-> grad de acoperire cu garanţii 154% şi avans minim:

- 15% cu garanţii suplimentare;
- 35% cu o singură garanţie

Condiţiile de avans pentru creditele Habitat a caror valoare depăşeşte suma de 250.000 de euro (echivalent lei) rămân nemodificate.
 

Înainte de această modificare, clienţii care luau credite de sub 250.000 euro în lei plăteau un avans de 35% fără a fi obligaţi să aducă o garanţie suplimentară.

Pentru cei cu credite peste 250.000 euro în lei, avansul impus clienţilor după adoptarea legii dării în plată este de 15%. Înaintea de apariţia legii dării în plată, clienţii BRD plăteau un avans de 15% la creditele în lei şi 25% la creditele în euro.

Reprezentanţii băncii au declarat că reducerea avansului a fost operată după o analiză a portofoliului de notificări primite după intrarea în vigoare a legii dării în plată şi a analizei portofoliului clienţilor cu credite neperformante.

"În continuare vom analiza atent evoluţia notificărilor şi profilul clienţilor şi al imobilelor care fac obiectul legii dării în plată pentru a asigura adaptarea ofertei la nevoile clienţilor noştri menţinând în acelaşi timp indicatorii de risc la un nivel optim.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO