Bănci și Asigurări

Ce te recomandă să ajungi secretar de stat la Finanţe, cazul Enache Jiru: Să fi lucrat pentru Energy Holding şi Sorin Ovidiu Vîntu

Enache Jiru, fost şef al Trezoreriei este favorit să preia din nou poziţia din cadrul Ministerului de Finanţe

Autor: Razvan Voican, Ovidiu Tempea

30.07.2012, 17:10 2422

Enache Jiru, fost şef al Trezoreriei este favorit să preia din nou poziţia din cadrul Ministerului de Finanţe, după reîntoarcerea lui Cristian Sporiş la Raiffeisen.

Jiru a lucrat la Banca Naţională până în 2000, după care a fost vicepreşedinte la CEC, după care a mers la Ministerul Finanţelor.

Plecat în 1998 la BNP Dresdner Bank Romania ca director al trezoreriei băncii, Jiru este numit în anul 2000 vicepreşedinte la CEC Bank, de unde pleacă un an mai târziu la Ministerul Finanţelor, pentru a conduce Trezoreria statului.

La puţin timp după venirea în MFP, Jiru trece din poziţia de director general al Trezoreriei în cea de secretar de stat responsabil cu Trezoreria, unde rămâne până aproape de finalul mandatului fostului ministru Mihai Tănăsescu.

În toamna lui 2004 va fi numit din nou la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, de această dată ca preşedinte al băncii, dar este înlocuit de Eugen Rădulescu câteva luni mai târziu (martie 2005), după instaurarea guvernului condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu.

Ulterior, Jiru a fost consultant al companiei Energy Holding.

In toamna lui 2007 a fost numit presedinte al fondului de pensii MKB Romexterra, al carui actionar cu 40% era Delta Asigurari, companie asociata omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, conform informatiilor vehiculate in presa. Dupa numai cateva luni, fondul a iesit de pe piata.

Având la CV o serie lungă de cursuri de pregătire la unele dintre cele mai importante bănci internaţionale, precum şi o experienţă de şapte ani în Banca Naţională a României, Enache Jiru este considerat unul dintre cei mai bine pregătiţi bancheri şi trezorieri de pe piaţă, iar în ultimii ani numele său a fost vehiculat adesea atât pentru poziţii de conducere în instituţii de credit, cât şi pentru funcţii publice.

Până la ora transmiterii acestei ştiri Enache Jiru nu a putut fi contactat.

Actualul secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice coordonator al Trezoreriei statului, Cristian Sporiş, se va întoarce în august la Raiffeisen Bank, unde va prelua poziţia de vicepreşedinte responsabil cu divizia corporate a băncii, deţinută până la jumătatea anului de Marinel Burduja.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO