Bănci și Asigurări

CEC acordă credite punte unor fermieri care urmează să primească ajutoare de stat

Autor: Alexandra Chelu, Mediafax

26.04.2011, 12:14 62

CEC Bank a lansat un credit puntepentru fermierii care deţin şi cresc păsări sau porcine, în sumă depână la 85% din valoarea ajutoarelor de stat pe care aceştiaurmează să le primească, înscrisă în adeverinţele de la Agenţia dePlăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).

"În data de 28 martie, CEC Bank asemnat cu APIA, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şiMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), convenţiaprivind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurareaactivităţilor curente de către beneficiarii ajutoarelor de statpentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoareabunăstarii păsărilor, respectiv a bunăstării şi protecţieiporcinelor", potrivit unui comunicat al băncii.

Astfel, CEC Bank acordă, începândcu 18 aprilie, un credit punte, acesta fiind al zecelea produsdezvoltat în cadrul programelor de sprijin şi ajutoare de statderulate de MADR începând cu 19 martie 2008.

"Creditul asigură finanţareacapitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curentede către beneficiarii ajutoarelor de stat care deţin, cresc sauexploatează păsări/porcine, individual sau în forme juridice,conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţieiagricole", potrivit comuicatului.

Clienţii eligibili pentru acestecredite sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderileindividuale şi cele familiale constituite potrivit OUG privinddesfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fiziceautorizate, întreprinderile individuale şi intreprinderilefamiliale, şi/sau persoane juridice.

Creditele se acordă în lei, iarvaloarea creditului poate fi de maximum 85% din valoarea sumelorînscrise în adeverinţele emise de APIA, dar şi în funcţie desituaţia clientului în ceea ce priveşte datoriile restante pe carele înregistreaza la bugetul de stat, bugetul asigurărilor socialede stat şi bugetul fondurilor speciale.

Dobânda pentru acest credite secalculează ca rata de bază, egală cu 7,9% în acest moment, plus omarjă de 2,1 puncte procentuale. În plus, banca percepe un comisionde gestiune la fiecare utilizare de credit de 0,3% .

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO