Bănci și Asigurări

Cele cinci evenimente care au marcat săptămâna: Microsoft cumpără LinkedIn, primarii se aleg în două tururi, scade dobânda, încă un faliment în asigurări este iminent, preţurile la apartamente nu vor mai scădea

Autor: Ştefan Stan

18.06.2016, 00:00 4728

Ziarul Financiar vă prezintă la fiecare sfârşit de săptămână cele mai importante evenimente, tranzacţiile, mişcările şi deciziile care au avut un impact deosebit asupra economiei din România.

 

l Rând pe rând, companiile cu capital românesc din asigurări se îndreaptă spre faliment l După Astra vine rândul Carpatica Asig l Întâmplător sau nu, acestea ofereau cele mai bune preţuri la RCA l De acum cea mai ieftină poliţă RCA, pentru un Logan, nu va mai coborî sub 1.000 de lei pe an l Salariul me­diu net în asigurări a crescut cu 16% într-un an, până la 4.986 lei în martie 2016, fiind de 2,5 ori mai mare decât salariul mediu net pe economie, de 2.000 de lei l

Carpatica Asig, companie controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, va ajunge cel mai probabil în faliment, în condiţiile în care singurul inves­ti­tor interesat de companie s-a retras din cursă anticipând un aviz nefavorabil al Auto­rită­ţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Carpatica, cu afaceri de 600 mil. lei în 2015, încă vinde totuşi poliţe. În august 2015 a intrat în fali­ment Astra, care ajunsese la prime brute sub­scri­­se de 800 mil. lei. În total, cele două companii de­ţineau aproape 20% din piaţa asigurărilor. Întâm­plător sau nu, cele două companii vindeau cele mai ieftine poliţe RCA, aşa după cum se vede din tabelul alăturat. City, o altă companie cu capi­tal românesc, este la rândul său sub supravegherea ASF şi are un preţ la RCA la jumătate faţă de asigurătorii străini.

 

În nicio altă industrie ofertele de preţ pentru un produs nu variază atât de mult, de la simplu la dublu sau chiar triplu, ceea ce arată distorsiuni ale unei pie­ţe despre care se spune că ar fi strâns su­pra­ve­ghea­tă. De creşterea tarifelor la RCA, pen­tru care s-a făcut lobby intens în ultimi ani de către com­pa­ni­ile cu capital străin - beneficiază toată lu­mea din asigurări – asigurători, bro­keri, Autoritatea de Supraveghere a Asigu­rărilor – dar mai puţin asi­gu­raţii, care trebuie să scoată din bu­zunar sume du­ble faţă de anii anteriori.

​Românii ar putea plăti rate mai mici chiar din iulie: costul leilor, în funcţie de care se calculează dobânda la creditele variabile, scade la minimul istoric

Dobânda Robor cu scadenţa la trei luni, în funcţie de nivelul căreia se calculează dobânda pentru creditele variabile în lei, a ajuns astăzi la minimul istoric de 0,73% pe an, în scădere cu 3% faţă de şedinţa de vineri.

Astfel, dacă Robor îşi va menţine tendinţa descendentă până la finele acestei luni, românii ar putea să plătească mai puţin pentru ratele la bancă în condiţiile în care majoritatea băncilor îşi actualizează trimestrial nivelul pentru un credit cu dobândă variabilă.

De la începutul anului şi până în prezent, Robor s-a redus cu 27%, ceea ce înseamnă practic o ieftinirea lunară de 30 de lei pentru un credit ipotecar pe 30 de ani de valoare medie (180.000 de lei).

 

Băncile calculează dobânda pentru un credit în lei cu dobândă variabilă în funcţie de nivelul Robor la trei luni la care adaugă o marjă de 2-3 puncte procentuale pentru creditele ipotecare şi de 8-12 puncte procentuale pentru creditele de consum.

Pentru creditele acordate prin programul Prima casă, marja dobânda se calculează în funcţie de Robor la trei luni plus o marjă de 2%.

 

Senatul a adoptat tacit, la sfârşitul săptămânii trecute, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, urmând ca senatorii să ia act de adoptarea tacită a proiectului de lege în prima şedinţă de plen din această săptămână. 

Proiectul de lege care modifică articolul 101 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publiec locale a fost adoptat tacit pe data de 09.06.2016 şi prevede că pentru funcţia de primar este declarat ales candidatului care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea voturilor valabil exprimate, iar în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate se organizeaază un nou tur se scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care participă numai primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj.

Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

''Alegerea primarului într-un singur tur reduce foarte mult caracterul reprezentativ al rezultatului electoral şi scade capitalul de identificare al electoratului cu alesul. Situaţia este cu atât mai problematică în cazul unui nivel ridicat de absenteism, care fragilizează actul de reprezentare'', susţine iniţiatorul proiectului de lege, preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Preşedintele executiv al PMP afirmă, potrivit sursei citate, că alegerea primarilor într-un singur tur recompenează partidele mari, bine implementate la nivel local şi ''penalizează partidele mai tinere''.

Revenirea la alegerea primarilor în două tururi a fost solicitată în mod repetat de PNL, înainte de alegerile locale din 5 iunie, neconstituţionalitatea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin fiind sesizată fără rezultat la CCR atât de PNL, cât şi de jurnalistul Liviu Avram. Alte excepţii au fost ridicate ulterior de mai mulţi dintre cei care au pierdut alegerile, printre care şi Clotilde Armand (USB).

 
Preţurile la apartamente nu vor mai scădea în perioada următoare, în condiţiile în care pe zona de low cost ele sunt deja foarte mici şi dezvoltatorii au făcut de multe ori rabat la calitate, iar pe zona de middle şi high există cerere, este de părere Andreea Comsa, Managing Director Premier Estate.
 
 

”Nu putem compara situaţia de acum cu cea din 2008. Atunci aveam o piaţă speculativă, au urmat multe insolvenţe, era altă situaţie, de aceea erau preţurile aşa mari. Acum nu mai e aşa, apartamentele de 150.000 euro isi vor găsi clienţi”, spune Comşa.

Pe de altă parte, ea spune că cererea pe rezidenţial nu e neapărat sănătoasă dacă piaţa depinde de Prima Casă, un program care ar putea să dispară la un moment dat.

”Dacă programul dispare rămânem cu creditele imobiliare clasice, impactate de legea dării în plată. Până la urmaă de ce e nevoie de Prima Casă, de un program garantat de stat, de ce nu e lăsată creditarea clasică, cu nişte oferte avantajoase?”, se întreabă Andreea Comşa.

 
Microsoft va cumpăra LinkedIn, într-o tranzacţie evaluată la 26,2 miliarde de dolari, scrie Bloomberg. Jeff Weiner va rămâne CEO LinkedIN şi va fi în subordinea şefului Microsoft, Satya Nadella, scrie Bloomberg.
 
 

Este vorba de unul dintre cele mai mari contracte din istoria grupului Microsoft.

"Echipa LinkedIn a devenit o afacere fantastică, axată pe conectarea profesioniştilor din întreaga lume", a declarat Satya Nadella, directorul general Microsoft.

"Împreună, putem accelera dezvoltarea LinkedIn, precum şi a Microsoft Office 365 şi Dynamics, în contextul în care încercăm să reprezentăm fiecare persoană şi organizaţie de pe planetă", a subliniat Nadella.

Oferta plasează valoarea companiei LinkedIn la 196 dolari per acţiune, ceea ce reprezintă un plus de 49,5% faţă de preţul de tranzacţionare al acţiunilor LinkedIn la închiderea şedinţei de vineri. 

”Astăzi este un moment de referinţă pentru LinkedIn”, a spus Reid Hoffman, preşedintele board-ului companiei. Afacerea va fi finaţizată anul acesta. 

Compania a avut venituri de 3 miliarde de dolari anul trecut. În primele trei luni din 2016, compania a raportat venituri de 860 de milioane de dolari, în scădere faţă de trimestrul patru din 2015. 

LinkedIn are peste 433 de milioane de utilizatori şi peste 9.200 de angajaţi în jurul lumii. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO