Bănci și Asigurări

Cele mai profitabile bănci din top 10 în 2012

 Cele mai profitabile bănci din top 10 în 2012

Autor: Claudia Medrega

23.03.2013, 14:58 5576

Cele mai profitabile patru bănci din 2012 au cumulat un profit net total care trece uşor de pragul de un miliard de lei. Profitul cel mai mare pe 2012, de 392 mil.lei pe 2012 l-a înregistrat Raiffeisen, care a fost şi cel mai mare contribuitor la bugetul de stat.

Pe poziţia următoare în clasament se află Banca Transilvania, cu un profit de 320 mil.lei, urmată de ING Bank şi UniCredit Ţiriac Bank, cu 195 mil. lei, respectiv 177 mil. lei.

Rămâne de văzut care a fost rezultatul băncii de stat CEC Bank, care de asemenea face parte din top 10 după active, situându-se pe locul 4 la sfârşitul lui 2012 în urma BT. Este de aşteptat ca banca să fi resimţit destul de dur presiunea creditelor neperformante, mai ales că spre deosebire de instituţiile de credit controlate de grupuri străine are mai puţine posibilităţi de curăţare a bilanţului, de pildă prin externalizarea unor credite cu probleme către vehicule speciale din grup.

Criza economică şi problemele de eficienţă au provocat pierderi pentru aproximativ jumătate din cele 42 de bănci de pe piaţă, iar bugetul a "pierdut" în ultimii ani o parte importantă din resursele virate de sectorul bancar, impozitele pe profit fiind în cădere liberă.

De la un profit record de 4,4 mld. lei în 2008, băncile comerciale au ajuns anul trecut la o pierdere record de 2,1 mld. lei. Sistemul bancar pe ansamblu a fost pe pierdere în ultimii trei ani, adunând pierderi de 3,4 mld. lei, în condiţiile în care o cincime din credite au devenit neperformante. Impozitul pe profit plătit de bănci în ultimii şase ani, de când s-a introdus sistemul plăţilor anticipate, a oscilat între 300 mil. lei şi 1,2 mld. lei.

Citiţi o analiza detaliată despre situaţia sistemului bancar la începutul lui 2013 pe zfcorporate.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO