Bănci și Asigurări

CEO-ul Băncii Transilvania şi-a dat demisia pe neaşteptate. Conducerea a fost preluată de omul BERD, principalul acţionar

no title

Horia Ciorcilă, preşedintele CA al Băncii Transilvania: Îi mulţumesc lui Robert Rekkers în numele meu, al membrilor consiliului de administraţie şi al acţionarilor, pentru contribuţia sa timp de peste 9 ani la ceea ce înseamnă azi Banca Transilvania. A fost cu siguranţă un factor esenţial al succesului BT.

Autor: Cristian Hostiuc

23.01.2012, 00:05 2475

Robert Rekkers, 52 de ani, a demisionat pe neaşteptate din poziţia de director general (CEO) al Băncii Transilvania, a treia instituţie de pe piaţă după active, locul său fiind luat interimar de Peter Franklin, reprezentantul principalului acţionar al BERD în consiliul de administraţie.

Lui Robert Rekkers îi expira mandatul în aprilie, iar conform unor surse din piaţă consiliul de administraţie şi principalii acţionari nu ar mai fi vrut să i-l prelungească pentru a patra oară consecutiv. Discuţiile pe tema prelungirii mandatului lui Rekkers s-au purtat pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a anului trecut.

Consiliul de administraţie întrunit joi 19 ianuarie a luat act de demisia lui Rekkers, plecarea intrând în vigoare începând cu 1 februarie.

Anunţul plecării neaşteptate a lui Rekkers a fost pus vineri dimineaţă pe sistemul bursei de la Bucureşti, acolo unde se tranzacţionează acţiunile băncii, provocând stupoare în lumea bancară.

Horia Ciorcilă, preşedintele consiliului de administraţie de aproape un deceniu şi unul dintre principalii acţionari, a declarat: "Îi mulţumesc lui Robert Rekkers în numele meu, al membrilor consiliului de administraţie şi al acţionarilor, pentru contribuţia sa timp de peste 9 ani la ceea ce înseamnă azi Banca Transilvania. A fost cu siguranţă un factor esenţial al succesului BT".

De partea cealaltă, olandezul Robert Rekkers, unul dintre cei mai longevivi directori executivi din sistemul bancar, a menţionat la plecare: "Cu siguranţă, Banca Transilvania va ocupa un loc aparte în cariera mea şi sunt mândru de rezultatele obţinute aici. Mi-a plăcut mai ales spiritul antreprenorial pe care l-am întâlnit la BT şi mă bucur că banca a devenit una dintre cele mai mari instituţii bancare din România. Am încredere în Banca Transilvania, în rolul ei tot mai important pe piaţă. Puterea ei vine din interior datorită acelei echipe de succes cu care am avut plăcerea să lucrez atâţia ani".

Olandezul a fost recrutat în 2002 pentru poziţia de CEO al Băncii Transilvania de la ABN Amro România, o bancă pe care a adus-o în top în cei patru ani în care a condus-o.

Recrutarea lui Rekkers şi mai ales acceptul lui pentru a se muta la Cluj-Napoca, la o bancă mai mică, au produs surprindere în sistemul bancar la vremea respectivă.

Mandatul iniţial de conducere a Băncii Transilvania a prevăzut o perioadă de patru ani, acesta fiind reînnoit de trei ori de către consiliul de administraţie. "Venirea sa la Banca Transilvania în anul 2002 a coincis cu trasarea unei noi strategii de business de către consiliul de administraţie al BT, strategie care a prevăzut trei direcţii de acţiune: consolidarea Băncii Transilvania, lansarea grupului financiar Banca Transilvania şi repoziţionarea BT în sistemul bancar românesc", a menţionat banca în anunţul de vineri privind plecarea lui Rekkers.

Robert Rekkers, fost CEO al Băncii Transilvania: Cu siguranţă, Banca Transilvania va ocupa un loc aparte în cariera mea şi sunt mândru de rezultatele obţinute aici. Mi-a plăcut mai ales spiritul antreprenorial pe care l-am întâlnit la BT şi mă bucur că banca a devenit una dintre cele mai mari instituţii bancare din România. Am încredere în Banca Transilvania, în rolul ei tot mai important pe piaţă. Puterea ei vine din interior datorită acelei echipe de succes cu care am avut plăcerea să lucrez atâţia ani.

La Bursă, acţiunile băncii au scăzut cu 1%, închizând şedinţa de vineri la 0,8960 lei. La acest preţ valoarea Băncii Transilvania este de 1,6 mld. lei (370 mil. euro). Rekkers deţine 0,75% din acţiunile băncii, pachet care are o valoare de piaţă de 2,7 mil. euro.

Principalul acţionar al băncii este BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), cu 15%. Ciorcilă de­ţi­ne în nume propriu aproa­pe 5% din acţiuni. Ceilalţi acţionari mari sunt Bank of Cyprus - 9,8%, SIF 5 Oltenia - 5,2%, SIF 2 Moldova - 5%, SIF 1 Banat Crişana - 4,5% şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale - 3,5%.

Pentru a acoperi imediat poziţia de CEO, consiliul de administraţie a apelat la Peter Franklin, care din august 2010 este omul BERD în CA, el fiind de asemenea membru în comitetul de audit şi în comitetul de remunerare al băncii.

Franklin, absolvent al universităţii Oxford, are o experienţă de 37 de ani în domeniul financiar-bancar, el lucrând de-a lungul anilor la General Electric, HSBC, Chase Manhattan Bank.

"Îi spunem bun venit lui Peter Franklin în noua sa poziţie în cadrul băncii noastre. În calitate de membru al consiliului de administraţie al băncii s-a remarcat prin know-how şi implicare. Sunt convins că vom face echipă bună şi de acum înainte pentru a continua dezvoltarea Băncii Transilvania", a menţionat Ciorcilă.

Având în vedere plecarea intempestivă a lui Rekkers, consiliul de administraţie al băncii va începe căutarea unui nou CEO, la o instituţie bancară care are active de peste 23 mld. lei (5,5 mld. euro) şi ocupă locul trei în sistemul bancar cu o cotă de piaţă de 6,8%, după BCR - deţinută de grupul austriac Erste - şi BRD - controlată de grupul francez Société Générale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO