Bănci și Asigurări

Cine este Dragoş Dinu, românul la un pas de a conduce imperiul lui Ţiriac de 500 mil.euro

Dragoş Dinu

Dragoş Dinu

Autor: Bogdan Alecu

01.08.2014, 00:08 19770

Dragoş Dinu, 47 de ani, este la un pas de a prelua funcţia de CEO al Ţiriac Holdings, ce grupează peste 40 de companii din industrii precum auto, imobiliară, aviatică, retail, energie şi servicii financiare cu afaceri de peste 500 de milioane de euro, după ce Leo­nard Leca a părăsit compania la 31 iulie, potrivit unor surse apropiate discu­ţiilor.

Reprezentanţii grupului Ţi­riac nu au dorit să comenteze această informaţie.

Leonard Leca a fost recrutat în 2006 pentru poziţia de director financiar al grupului, iar anul trecut în iunie a preluat funcţia de director executiv de la Petru Văduva, care a plecat ca director general al Transgaz.

Dragoş Dinu ar putea deveni astfel al 12-lea CEO al grupului Ţiriac. Dinu a deţinut până în octombrie anul trecut poziţia de CEO al retailerului de electronice, electrocasnice şi produse IT Domo, companie cu afaceri de aproximativ 132 milioane de euro în 2013, în creştere de la 100 mil. euro în 2012.

Dinu fusese numit în această funcţie la începutul lui 2013 pentru un mandat de trei ani, după ce anterior a făcut parte câteva luni din consiliul de administraţie. În cadrul Domo s-a aflat la primul contact cu retailul electroIT, experienţa sa anterioară fiind în retailul şi distribuţia farma. În intervalul 2002 - 2008 Dinu a fost CEO al A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic local, care grupează reţeaua de farmacii Sensiblu şi distribuitorul Mediplus.

Cine ar putea deveni noul director general al Ţiriac Holdings

Dragoş Dinu (47 de ani)

- a condus operaţiunile locale ale retailerului electroIT Domo mai puţin de un an, până în toamna lui 2013. El a fost recrutat în toamna lui 2012 în consiliul de administraţie al companiei, iar câteva luni mai târziu a devenit CEO;

- a fost consultant în industria de sănătate;

- a fost din 2002 până în 2008 CEO al A&D Pharma, cel mai mare grup din industria locală de medicamente;

- între 1996 şi 2002 a ocupat diferite funcţii în cadrul A&D Pharma precum area sales manager în divizia Plurifarm, manager de divizie al Plurifarm, director executiv al Mediplus (divizia de distribuţie);

- între 1995 şi 1996 a fost sales manager la Agroalim SRL;

- anterior (1993 - 1995) a fost route manager, Bucureşti în cadrul Sitaco Pepsi Cola SRL;

- pe parcursul carierei a mai fost jurnalist şi inginer, a scris poezii, a fost chelner şi barman.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO