Bănci și Asigurări

Cine este familia Vardinogiannis, ce legături au cu familia Kennedy şi cum a devenit aceasta una dintre cele mai influente de pe mapamond

Cine este familia Vardinogiannis, ce legături au cu...

Autor: Paul Catargiu

28.07.2018, 10:24 4920

Săptămâna trecută, grupul Vardinogiannis, a anunţat finalizarea achiziţiei Marfin Bank România. Liderul acestui grup este Giannis Vardinogiannis, fiul cel mare al lui Vardis Vardinogiannis - „tatăl”grupul, un excentric miliardar grec ce a trăit o viaţă tumultoasă, pornind de la o copilărie plină de lipsuri într-un orăşel mic din Creta, ajungând ulterior sa fie unul dintre cei mai influenţi magnaţi ai lumii, potrivit presei internaţionale.

Vardis Vardinogiannis s-a născut în anul 1933 într-o familie săracă de fermieri din Episkopi, un oraş mic din insula grecească Creta. A făcut parte dintr-o familie numeroasă cu 8 copii, crescând alături de şase fraţi şi două surori.

Elenul merge la şcoală pe parcursul celui De-al Doilea Razboi Mondial, timp în care Creta era ocupată de germani. La finele războiului, acesta pleacă la Atena unde, conform Bloomberg, urmează Academia Navală Elenă, academie pe care o termină în anul 1951.

După terminarea studiilor, potrivit Forbes, îşi serveşte serviciul militar ca membru al Flotei Elene, ajungând să-şi termine stagiul cu gradul de vice-amiral.

Primele sale contacte cu lumea businessului vin în anul 1970 când, împreună cu fratele său Yiorgos, co-finanţează Motor Oil Hellas, o companie petroliera bazată în Atena.

De aici începe o carieră de succes în business, investind în diferite afaceri cum ar fi finanţe, bănci (Piraeus Bank) sau transporturi maritime (Avin Shipbrokers London), ajungând să fie unul dintre cei mai mari magnaţi ai acestui domeniu.

Cei doi soţi Vardinogiannis, Marianna si Vardis, sunt foarte apropiaţi de familia Kennedy din SUA, conform New York Post, cei doi fiind chiar printre co-fondatorii consiliului de lideri ai lui Robert Kennedy, alături de lideri mondiali precum Bill Clinton şi multi alţii.

Conform aceleiaşi publicaţii americane, petrecerea nunţii lui Rory Kennedy, fiica lui Robert şi Ethel Kennedy, a fost ţinută la conacul Varinogiannis din Ekali, un cartier bogat din Atena. De asemenea, petrecerea nunţii sorei mai mari ai lui Rory, Courtney Kennedy, a fost ţinută pe iahtul luxos al familiei elene, numit ”Varmar”.

Vardis s-a retras recent de la conducerea grupului Vardinogiannis, lăsând cârma imperiului fiului său cel mare, Giannis, un fost pilot de raliuri si patron al celebrului club elen de fotbal Panathinaikos Atena F.C.

Vardis Vardinogiannis, 85 ani, mai deţine posturi de onoare la companiile deţinute de grupul Vardinogiannis.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO