Bănci și Asigurări

Conducerea Carpatica Asig „promite“ capitalizarea companiei în perioada următoare. ASF: „Nu ştim nimic“

Conducerea Carpatica Asig „promite“ capitalizarea...

Autor: Anelis Baciu

16.12.2015, 00:00 481
Conducerea Carpatica Asig, companie aflată în redresare financiară pe bază de plan, este optimistă în ceea ce priveşte salvarea companiei şi preluarea acesteia de un investitor străin şi afirmă că „procesul este în plină derulare, conform calendarului asumat şi aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Compania va fi capitalizată, în perioada următoare, conform etapelor incluse în planul de redresare“. Situaţia asigurătorului rămâne însă ambiguă, de vreme termenul limită pentru atragerea în acţionariat a unui investitor - 15 decembrie - a fost ratat. „În momentul de faţă nu avem cunoştinţă de existenţa unor discuţii cu investitori strategici. Urmează ca asigurătorul să prezinte oficial stadiul de implementare al planului de redresare în perioada următoare“, spun reprezentanţii ASF. Reprezentanţii Carpatica spun însă că asigurătorul se află în discuţii avansate cu mai mulţi investitori care ar urma să capitalizeze compania. Potrivit planului iniţial al ASF, compania are nevoie de o majorare de capital de 20 mil. euro, însă în condiţiile Solvency II necesarul de capital se ridică la circa 90 mil. euro. ASF a deschis procedura de redresare financiară pe bază de plan la Carpatica Asig anul trecut, deoarece indicatorii de lichiditate şi solvabilitate ai companiei erau sub limitele minime legale. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO