România poate ajunge o putere economică aflată în top 10 la nivelul Uniunii Europene dacă urmează paşii unei strategii simple, dar care necesită răbdare şi încredere din partea populaţiei, precum şi încetinirea fenomenului de migraţie externă a populaţiei.
Foarte puţină lume vorbeşte de faptul că economia României creşte peste potenţial, iar mai puţină lume vorbeşte despre faptul că nu creăm potenţial, a spus Sergiu Manea, preşedintele executiv al BCR.
„Provocarea acestui moment este că mediul privat a atins deja nişte limite din cauza contextului rămas nemodificat. Vorbim despre infrastructură, despre transport, logistică, comunicaţii, educaţie - care se reflectă în capcana veniturilor medii - , despre tehnologie, vorbim de fabricat de România în loc să vorbim de fabricat în România. Oferim condiţii mai bune în zona urbană, în timp ce calitatea vieţii (definită de sănăntate şi de calitatea locuirii) pare să regreseze. România are nevoie de un pact pentru prosperitate“, a spus Sergiu Manea, preşedintele executiv al BCR, prezent ieri la conferinţa „Potenţialul României, de la capitalul de încredere la prosperitate“, organizată de ZF în parteneriat cu BCR.
Dezvoltarea României trebuie să pornească de la poziţionarea ţării noastre pe locul 10 ca putere economică în Uniunea Europeană faţă de locul 16 pe care îl ocupă în prezent, a spus Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.
„Ca viziune, România poate deveni un jucător important în UE şi trebuie să ajungă de pe locul 16 din prezent la locul 10. Ca o ţară aflată pe locul 7 ca populaţie în UE să-şi propună să fie pe locul 10 la puterea economică poate fi considerat un obiectiv ambiţios, dar este realizabil“, a spus Mariana Gheorghe. Această viziune privind dezvoltarea economică a României, realizată pentru următorii 20 de ani de către membrii Consiliului Investitorilor Străini, se poate realiza prin concentrarea măsurilor pe trei direcţii strategice – infrastructură, capital uman şi eficienţă - , a mai spus Mariana Gheorghe.
„Românii au un potenţial deosebit şi sunt şi ambiţioşi, iar străinii care au lucrat cu români ne apreciază. Acest potenţial poate duce la dezvoltarea României, dar cu puţină răbdare, pentru că orice schimbare se face cu eforturi, cu încredere, cu răbdare şi cu încrederea că se poate realiza“, a mai spus Mariana Gheorghe. Ea a mai precizat că strategia pentru următorii 20 de ani este clară, simplă, puternică şi poate da încredere atât celor care trăiesc în ţară, cât şi românilor din străinătate care vor să se întoarcă.
„Multe dintre elementele care îi determină pe românii care se află în străinătate să rămână acolo sunt legate de şcolile pentru copii, de infrastructura rutieră - unde pot merge în weekend cu infrastructura actuală -, infrastructura medicală. Aceste priorităţi strategice pot da încredere atât celor care sunt aici, dar îi pot atrage şi pe cei din străinătate înapoi acasă“, a mai spus Mariana Gheorghe.
La rândul său, Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a subliniat faptul că mediul academic, mediul de afaceri şi autorităţile trebuie să-şi unească forţele pentru a lua în serios fenomenul scăderii demografice şi pentru a găsi modalitatea de inversare a sensului acestuia, până nu este prea târziu.
„Eu ca dascăl am un sentiment de insatisfacţie că efortul meu didactic nu se regăseşte direct la propăşirea economică a ţării mele. La modul absolut, România nu trebuie să-şi permită risipa în lume a populaţiei ei cea mai activă şi bine pregătită. Nu am motive să mai sper, cum a făcut până mai alaltăieri, că migraţia este un fenomen pasager, că este reversibilă“, a spus Istudor.
Sergiu Manea, preşedinte executiv, BCR
► Fondatorul algebrei a spus un lucru care exprimă foarte bine realitatea de business de astăzi: dacă omul are bun simţ şi caracter - 1; dacă mai este şi frumos - 10; dacă mai are şi bani - 100; dacă mai provine şi dintr-un neam nobil - 1.000. Însă dacă dispare simbolul bunului simţ şi caracterului, atunci rămân doar zerourile.
► Şi JP Morgan spunea că primul lucru care contează este caracterul, înainte de bani şi de orice. Iar banii nu pot cumpăra caracterul, care este fundamental în lumea afacerilor.
► Există o legătură simbiotică între încredere şi prosperitate, pentru că prosperitatea nu poate exista fără încredere.
► S-a vorbit despre indicele prosperităţii, despre foarte multe lucruri care ne ţin în loc. Capitalul de încredere al României este esenţial în tot ce facem. Iar drumul spre prosperitate începe în fiecare dimineaţă când fiecare îşi spun: „Voi şti să fac asta şi ştiu că mediul mă va lăsa să fac asta şi voi fi fericit atunci când voi face sau dacă nu, voi fi fericit pentru că măcar am învăţat“.
Primul meu argument ţine de caracter, iar caracterul este, fără să ne dăm seama, proiectul nostru de ţară. Ce facem, cum facem şi de ce facem ceea ce facem. Caracterul este de fapt valoarea adăugată pe care, fără să ne dăm seama, câteodată o punem la lucru sau reuşim să o arătăm că lucrează în favoarea noastră destul de discret.
Cel de-al doilea argument, după caracter, este legat de faptul că România are obligaţia să creeze potenţial. Vorbind de guvernanţă şi uitându-ne la Europa Centrală şi de Est dintr-o perspectvă mai largă, observăm că această zonă rămâne o zonă de creştere. Structura economiei s-a schimbat treptat după aderarea la Uniunea Europeană, iar exporturile au crescut.
► Şi integrarea în UE a dus la creşterea veniturilor populaţiei. Putem spune că da, România trăieşte Europa.
Cu toate acestea, dincolo de indicatorii economici care desriu progresul macroeconomic, încă trăim extrem. O spun mereu, sper să nu vă plictisesc: 40% din populaţia României trăieşte sub limita sărăciei. Sărăcie înseamnă excluziune, excluziune înseamnă neîncredere. Dezvoltarea disparată a României azi, România celor patru viteze, e doar un simptom al lipsei de încredere.
► Practic, abilitatea de a transmite cifre macroeconomice în încrederea individuală într-un mod uniform şi sustenabil e un lucru care ne lipseşte.
Mă bucur foarte tare că avem milioane de metri pătraţi de birouri, nu mă bucur foarte tare că suprafaţa irigată a României e de patru ori mai mică decât era în 1989 teoretic, pentru că faptic e de 10 ori mai mică.
► Foarte puţină lume vorbeşte că noi astăzi creştem peste potenţial. Şi mai puţină lume vorbeşte despre faptul că nu creăm potenţial. Provocarea acestui moment este că mediul privat a atins deja nişte limite din cauza contextului rămas nemodificat. Vorbim despre infrastructură, vorbim despre transport, logistică, comunicaţii, educaţie – care se reflectă în capcana veniturilor medii - , despre tehnologie, unde într-adevăr avem câteva facilităţi fiscale şi cam atât, facilităţi fiscale care nu ne duc spre cercetare-dezvoltare, vorbim de fabricat de România în loc să vorbim de fabricat în România. Şi, nu în ultimul rând, oferim condiţii mai bune în zona urbană, în timp ce calitatea vieţii pare să regreseze. La calitatea vieţii includ sistem de sănătate şi calitatea locuirii.
► Dincolo de întâmplările din fiecare zi, România are nevoie de o dezbatere sănătoasă şi de un plan. România are nevoie de un pact pentru prosperitate.
Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti
► Nu toţi absolvenţii noştri se orientează către deschiderea de afaceri proprii sau în parteneriat cu alţii.
Chiar de la ciclul de licenţă se întâmplă lucruri pe zona opţiunilor antreprenoriale, dar cei mai mulţi dintre studenţii noştri sunt angajaţi (exemplul cel mai relevant fiind studenţii de la cibernetică). La master sunt angajaţi peste 95% dintre studenţi.
► Avem unele dificultăţi din cauza asta, dar cred că şi societăţile angajatoare ar trebui să fie interesate în continuarea studiilor şi în buna pregătire a angajaţilor lor şi să le faciliteze prezenţa la şcoală prin flexibilixarea programelor de lucru şi prin acordarea de alte facilităţi.
► Pentru cei care îşi asumă afaceri pe cont propriu, lucrurile sunt promiţătoare. Dar ceilalţi, cei mai mulţi, merg să lucreze în societăţi decapitalizate. Aceasta este, în opinia mea, marea problemă a problemelor pregătirii pentru piaţă: firmele decapitalizate nu le solicită tinerilor adevărata pregătire, le subfolosesc capacităţile, le închid orizontul profesional. De ce nu avem o politică publică de capitalizare a firmelor româneşti? Propunem absolvenţilor o realitate economică în dezacord cu ceea ce au învăţat în universitate; capitalismul înseamnă utilizarea capitalului financiar, iar succesul economiei de piaţă capitaliste vine din capitalizare sub cele mai diverse aspecte, de la forţa financiară la ideile de afaceri.
Cred că toţi factorii responsabili de soarta ţării trebuie să asigure rezilienţa firmelor româneşti în bătălia pentru performanţă, mai ales pentru securizarea locurilor de muncă performante, bine plătite.
► Migraţia în masa a specialiştilor români către alte state membre ale UE este o problemă. În perioada 2000-2015 din segmentul de vârstă 20-39 ani (categoria tineri formaţi) au emigrat definitiv din ţară 110.000 persoane (ceea ce reprezintă 55,4% din totalul emigrărilor definitive), aceştia fiind specialişti pregătiţi din bani publici. Nu-mi place să fiu prăpăstios dar, aşa cum evoluează lucrurile şi la ce strategii dezvoltă ţările primitoare de forţă de muncă românească pentru a fixa acolo mai ales tinerele familii, trebuie să arăt că ne aflăm în faţa altui fenomen, mult mai critic, a cărui consecinţă gravă este abandonul ţării.
Aici trebuie să ne cuplăm forţele pentru a lua în serios acest fenomen şi ai găsi modalitatea de inversare a sensului acestuia, până nu este prea târziu. Eu ca dascăl am un sentiment de insatisfacţie că efortul meu didactic nu se regăseşte direct la propăşirea economică a ţării mele.
La modul absolut, România nu trebuie să-şi permită risipa în lume a populaţiei ei cea mai activă şi bine pregătită. Nu am motive să mai sper, cum a făcut până mai alaltăieri, că migraţia este un fenomen pasager, că este reversibilă.
► Academic vorbind, deşi este uman greu de acceptat, trăim un paradox fatal proiectului nostru de ţară: o economie capitalistă cu capital autohton firav şi o societate numeric slăbită! Mă tem că aceasta nu este reţeta pentru prosperitate. Pare un comportament sinucigaş. De aceea fac apel la vectorii de influenţă ai opiniei publice să-şi reevalueze agenda şi preferinţele şi să ţină tirul informaţional continuu pe adevăratele probleme ale economiei ţării noastre. Totul este ca soluţiile să aibă legătură cu propăşirea ţării.
► Se invocă drept cauză a eşecurilor pregătirea academică şi rezultatele cercetării ştiinţifice. Eu sunt de părere că problema nu este ceea ce avem de făcut - şi că ar trebui să ne spună cercetarea ce trebuie făcut - , ci că vorbim prea mult de ce trebuie făcut, şi ne rămâne puţin timp să şi facem.
Aici nu e vorba de numai de ştiinţă, ci de voinţa de a face.
► Tânărul aflat în şcoală vede acest lucru şi nu stiu câtă încredere îi transmitem în acest fel. Ca să dau un exemplu: circulă preceptul că universitatea, şcoala în general, nu formează capacitatea antreprenorială. Zic un lucru care o să supere: pe ce aşezăm cultura antreprenorială formată prin educaţie?
► Se reclamă faptul – şi pe bună dreptate - că avem probleme şi cu alte aliniamente ale economiei de piaţă. Nu încape îndoială că acestea trebuie să devină realitate vie. Universitatea a reacţionat la aceste nevoi, dovadă stau planurile de învăţământ, care conţin discipline care cuprind discipline cum ar fi: antreprenoriatul, pieţe şi concurenţă, practica de specialitate, precum şi susţinerea incubatoarelor de afaceri în cadrul universităţilor.
► Avem o bună colaborare cu mediul de afaceri, cu companii private semnificative, care sunt implicate în schimbările care intervin în conţinutul unor activităţi didactice, al programelor de învăţământ, mai ales pentru programele de studii masterale, inclusiv programele MBA.
Mariana Gheorghe, CEO, OMV Petrom
► Ca viziune, România poate deveni un jucător important în UE şi trebuie să ajungă de pe locul 16 din prezent la locul 10. Ca o ţară aflată pe locul 7 ca populaţie în UE să-şi propună să fie pe locul 10 la puterea economică poate fi considerat un obiectiv ambiţios, dar este realizabil.
► Această viziune privind dezvoltarea economică a României, realizată pentru următorii 20 de ani de către membrii Consiliului Investitorilor Străini, se poate realiza prin concentrarea măsurilor pe trei direcţii strategice.
► Cele trei direcţii sunt infrastructura modernă, capitalul uman şi eficienţa. Avem nevoie de infrastructură ca de pâine, nu cred că există un om de afaceri din România care aderă la ceva mai mult decât la infrastructură, şi nu vorbim numai de cea rutieră sau aeriană, cât şi de cea agricolă. La capitalul uman, România trebuie să rezolve problemele demografice, pentru că în ritmul actual de depopulare, în următorii 20 de ani pot să dispară încă 2 milioane de locuitori, aşa cum am pierdut 3 milioane de locuitori în ultimii 20 de ani. A treia direcţie, eficientizarea resurselor, este posibilă prin mai buna folosire a resurselor existente. Dacă vorbim de eficienţa energetică, de exemplu, România consumă din resursele sale energetice de 2,5 ori mai mult decât alte ţări, deci potenţial de eficientizare există. Dacă ne uităm la modul în care ne putem eficientiza şi în ceea ce priveşte cheltuirea banului public, eliberând resurse pentru investiţii, ţara se poate dezvolta, iar obiectivul poate fi îndeplinit.
► Strategia pentru următorii 20 de ani este clară, simplă, puternică şi poate da încredere atât celor care trăiesc în ţară, cât şi românilor din străinătate care vor să se întoarcă. Multe dintre elementele care îi determină pe românii care se află în străinătate să rămână acolo sunt legate de şcolile pentru copii, de infrastructura rutieră - unde pot merge in weekend cu infrastructura actuală -, infrastructura medicală. Aceste priorităţi strategice pot da încredere atât celor care sunt aici, dar îi pot atrage şi pe cei din străinătate înapoi acasă.
Românii au un potenţial deosebit şi suntem ambiţioşi, iar străinii care au lucrat cu români ne apreciază.
Acest potenţial poate duce la dezvoltarea României, dar cu puţină răbdare, pentru că orice schimbare se face cu eforturi, cu încredere, cu răbdare şi cu încrederea că se poate realiza.
Pentru generaţia din care fac parte, plecarea în străinătatea ne-a dat posibilitatea să ne dezvoltăm abilităţile ca în Vest, dar în acelaşi timp a fi expatriat într-o ţară vestică nu înseamnă doar unt şi miere. Să te întorci în ţară - unde nu ai întotdeauna parte de aceeaşi dezvoltare financiară şi profesională ca în străinătate- este o mare provocare, dar şi o mare satisfacţie, pentru că aici ai familia şi prietenii. Dacă aş fi acum în situaţia în care am fost acum 11 ani, când am decis să mă întorc în România, fără ezitare că aş face acelaşi lucru. Posibilitatea de a face diferenţa, capacitatea de a influenţa mersul lucrurilor, fie că e la nivel de companie sau la nivel de industrie, să aduci o schimbare în bine la tine în ţară e un lucru pe care orice profesionist şi-l doreşte.
Dacă ar fi să mă uit la un indicator care să cuprindă toate elementele asociate neîncrederii în viitor, nu m-aş uita la unul economic, ci la demografie. Cel mai bun indicator pentru creşterea încrederii populaţiei în viitorul României este menţinerea sau creşterea numărului de locuitori.
