Creştere de aproape 18% a profitului pentru Banca Transilvania, la 212 mil. lei

4 aug 2014 Autor: Raluca Ghinea

Banca Transilvania (TLV) a consemnat în primul semestru un profit net de 212,1 milioane lei, în creştere cu 17,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar activele au urcat cu 5,7%, la 33,89 miliarde lei, în contextul scoaterii din bilanţ a unor credite neperformante de 320 milioane lei.

În primele şase luni ale anului trecut, BT a avut un profit de 180,19 milioane lei, iar activele totale cumulau 32,065 miliarde lei.

La finele lunii iunie, banca avea un profit brut de 246,1 milioane lei, cu 17,5% peste nivelul din perioada corespunzătoare din 2013.

Veniturile operaţionale au crescut cu 24%, la 907 milioane lei, se arată într-un comunicat al BT transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Eficientizarea activităţilor şi controlul costurilor au condus la o îmbunătăţire a raportului cost/venit cu peste 7 puncte procentuale, la 44,6%.

Soldul creditelor a ajuns la 19,77 miliarde lei, în urcare cu 3,8% faţă de finele anului trecut, iar soldul depozitelor a avansat cu 4,3%, la 26,9 miliarde lei. Astfel, raportul credite/depozite se situa la 73,5%.

BT are în continuare un exces de lichiditate, cu un cu un indicator de lichiditate structurală de 51,5%, peste media sistemului bancar.

În primele şase luni au fost acordate peste 66.300 de împrumuturi noi, în valoare totală de 5,2 miliarde lei, pentru persoane fizice şi companii. Numărul de clienţi activi s-a menţinut la 1,76 milioane, nivelul de la finele anului trecut, banca concentrându-se pe retail şi IMM-uri, dar şi pe segmente specializate, precum agricultura şi domeniul medical.

"Semestrul I 2014 a adus creşteri consistente pentru Banca Transilvania, pe domeniul retail fiind acordate credite în valoare de 956 mil. lei. În ceea ce priveşte companiile, în cursul semestrului I al anului curent, banca a acordat aproximativ 12.400 de credite noi, cu o expunere medie pe client de 450.000 lei", se spune în comunicat.

BT a scos din bilanţ credite cu restanţe de peste 360 de zile integral provizionate, conform recomandării BNR, cu o valoare brută de 320 milioane lei.

Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 12,30% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, sub media sistemului bancar. Banca a constituit provizioane în primele şase luni de 256 milioane lei, ajungând la un sold total al acestora de 2,47 miliarde lei, în scădere uşoară faţă de finele anului trecut, când se situa la 2,49 miliarde lei, în contextul curăţării parţiale a bilanţului. Acoperirea creditelor neperformante cu provizioane este de peste 123%.

Numărul de operaţiuni derulate prin conturi BT a crescut cu peste 11%, iar veniturile din comisioane operaţionale au fost mai mari cu peste 15%.

Banca Transilvania a încheiat primul semestru cu un portofoliu de 2,2 milioane carduri, generând tranzacţii cu 16% mai mari faţă de perioada similară a anului precedent. Cota de piaţă a băncii privind volumul tranzacţiilor este de 17,3%.

Solvabilitatea băncii este de 14,16%, luând în considerare profitul cumulat al primului semestru.

"Suntem mulţumiţi de rezultatele băncii noastre din prima parte a acestui an. Cu un nivel al indicatorului cost/venit în scădere şi o acoperire prudentă cu provizioane, suntem pregătiţi pentru provocările pieţei, pe toate liniile noastre de business. Lichiditatea foarte mare de care ne bucurăm, baza solidă de capital, precum şi echipa consolidată şi eficientă de management ne dau încredere că vom creşte în continuare şi ne fac să ne uităm cu atenţie şi interes la orice fel de oportunitate care ar putea apărea", a afirmat în comunicat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

Acţiunile instituţiei de credit, listate la BVB, au închis şedinţa de tranzacţionare de vineri la preţul de 1,802 lei/titlu, cu 0,22% peste referinţă. La această cotaţie, capitalizarea băncii se situează la 4,61 miliarde lei.

Cel mai mare acţionar al băncii este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu 14,61%. Bank of Cyprus şi-a vândut în primul semestru pachetul de 9,9% din titluri, pe care-l deţinea din 2009. Totodată, Horia Ciorcilă are 5,1% din acţiuni.

 
Read this article in english on www.ZFenglish.com
Cuvinte cheie:
BANCA TRANSILVANIA
, REZULTATE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide