Bănci și Asigurări

Cum a apus Astra Asigurări şi ce lecţii pot învăţa ceilalţi asigurători

Falimentul Astra ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Euroins şi Carpatica Asig, cele două companii cu probleme rămase sub lupa ASF

Falimentul Astra ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Euroins şi Carpatica Asig, cele două companii cu probleme rămase sub lupa ASF

Autor: Anelis Baciu

28.08.2015, 00:08 3024

Trei cauze principale au dus la falimentul Astra Asi­gu­rări: managementul defectuos al activităţii companiei, servirea anumitor interese personale sau de grup prin utilizarea activelor, precum şi raportarea distorsionată atât a performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de pruden­ţia­litate, având ca efect crearea aparenţei de conformitate cu regulile în vigoare, aceastea sunt concluzile la care a ajuns Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pe baza analizei raportului administratorului special, KPMG.

Iulius Bucşa, Alexander Adamescu, fiul lui Dan Ada­mescu, proprietarul Astra, Radu Mustăţea, italianul Gugli­el­mo Frinzi şi Karla Marinescu sunt manageri care se găsesc pe lista celor care au condus afacerile Astra Asigu­rări în ultimii 13 ani, adică după privatizare, şi de ale căror decizii au depins suişurile şi coborâşurile asigurătorului.

Practic, o parte din vina pentru cel mai mare faliment din asigurări le aparţine şi lor, dacă ne ghidăm după expunerea de motive a ASF. La deciziile celor cinci s-au adău­gat indicaţiile lui Dan Adamescu, care superviza totul din funcţia de preşedinte al Consiliului de Adminis­traţie.

Decizia fermă de ieri a ASF a reprezentat o lovitură puternică de imagine asupra pieţei locale de asigurări şi a zguduit şi mai mult credibilitatea şi încrederea asigurăţilor, şi aşa redusă, consideră specialiştii din piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO