Bănci și Asigurări

Cum a încheiat cursul de schimb şedinţa interbancară de miercuri

Cum a încheiat cursul de schimb şedinţa interbancară...

Autor: Stefan Musgociu

23.04.2014, 16:59 146

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost tranzacţionat la 4,4660 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de la închiderea sesiunii de marţi, de 4,4660 - 4,4670 lei/euro.

Ulterior, cursul a urcat uşor spre 4,47 lei/euro, iar peste acest nivel au fost realizate doar câteva tranzacţii, potrivit dealerilor.

Cel mai ridicat nivel tranzacţionat miercuri a fost de 4,4725 lei/euro, în timp ce minimul a fost de 4,4610 lei/euro.

În jurul orei 16:30, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4680 - 4,4700 lei, cu 0,2 - 0,3 bani (0,04% - 0,07%) peste închiderea de marţi.

În acelaşi timp, zlotul era în scădere nesemnificativă faţă de euro, în timp ce forintul se deprecia cu 0,4%.

Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut uşor pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4698 lei/euro. Paritatea afişată miercuri este cu 0,38 bani (0,09%) peste cea de marţi, de 4,4660 lei/euro.

Leul a scăzut, miercuri, şi faţă de francul elveţian, cursul de referinţă urcând de la 3,6584 lei/franc la 3,6632 lei/franc.

Pe de altă parte, rata de referinţă leu/dolar american a scăzut cu 0,64 bani, la 3,2292 lei/dolar.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Ratele medii ale dobânzilor afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut de la 2,5% - 3% pe an, la 3,93% - 4,43% pe an, în condiţiile în care joi începe o nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii stabilite de BNR.

Dobânzile sunt peste rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar mult peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.

În contextul creşterii dobânzilor pe piaţă şi a faptului că miercuri este ultima zi de rezervă, şase bănci au împrumutat miercuri 2,03 miliarde lei de la BNR, pentru o săptămână, printr-o operaţiune repo, la dobânda de politică monetară, de 3,5% pe an. Aceasta este a doua astfel de operaţiune din această lună prin care instituţiile de credit au apelat la facilitatea oferită de banca centrală. Anterior licitaţiilor repo din această lună, BNR nu a mai derulat astfel de operaţiuni de la finalul lunii septembrie.

După ce cele şase bănci s-au împrumutat de la BNR, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o zi au scăzut pe piaţă până aproape de facilitatea de depozit practicată de BNR.

"Faptul că după repo dobânzile au scăzut spre facilitatea de depozit arată că sistemul pe ansamblu nu are probleme de lichiditate, iar cele câteva bănci care au avut nevoie de lichiditate au atras-o de la BNR", a afirmat un dealer.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au crescut dimineaţă pe piaţa interbancară la 3,06% - 3,56% pe an, după ce marţi au fost de 2,54% - 3,04% pe an.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a urcat la 3,06% pe an, de la 2,98% pe an vineri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO