Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineaţă

Autor: Marius Oncu

29.08.2014, 10:42 223

După aproximativ o oră de la deschiderea pieţei locale, euro a fost tranzacţionat la 4,4113 lei, în urcare faţă de 4,4070 lei/euro pe finalul zilei anterioare.

Schimburile din piaţa interbancară au variat între 4,4039 lei/euro şi 4,4158 lei/euro.

Leul a evoluat în linie cu alte monede din regiune, care s-au depreciat pe o pantă similară în primele tranzacţii ale zilei, din cauza situaţiei din Ucraina. Forintul s-a depreciat cu 0,3%, în timp ce pentru zlot declinul a fost mai temperat, în linie cu cel al leului.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat, joi, că în Ucraina au intrat trupe ruseşti şi a convocat o şedinţă de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din cauza extinderii ofensivei rebelilor.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a avertizat cu noi costuri şi consecinţe pentru Rusia, despre care a afirmat că a încălcat deliberat şi în mod repetat suveranitatea Ucrainei. Obama a respins, însă, o soluţie militară în această privinţă.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a afirmat, de asemenea, că Rusia riscă să fie vizată de noi sancţiuni internaţionale, în contextul acuzaţiilor privind prezenţa militarilor ruşi în Ucraina.

Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a trecut joi puţin peste 4,40 lei/euro, cotaţia euro fiind în urcare cu 0,67 bani, la 4,4008 lei.

Pentru dolar, banca centrală a anunţat o rată de 3,6392 lei, aproape neschimbată comparativ cu ziua precedentă.

Francul elveţian a fost cotat la 3,6486 lei, în creştere cu 0,94 bani.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO