Bănci și Asigurări

Cursul a deschis în scădere uşoară, pe volume reduse în piaţa interbancară

Cursul a deschis în scădere uşoară, pe volume reduse...

Autor: Marius Oncu

18.09.2014, 11:02 118

La o oră de la deschiderea pieţei locale, euro era cotat la 4,4160 - 4,4175 lei, după ce miercuri în jurul orei 16:30 se tranzacţiona în piaţa locală la 4,4192 lei, în urcare cu 0,5 bani faţă de cotaţia de la finalul şedinţei de marţi.

Băncile au derulat tranzacţii într-un interval restrâns, de un sfert de ban, cu minimul la 4,4175 lei şi maximul la 4,420 lei, în timp ce volumele au fost reduse în prima oră, potrivit dealerilor.

În regiune, forintul s-a apreciat cu 0,2% faţă de euro, iar zlotul a stagnat.

Rezerva Federală a SUA a reiterat miercuri că va menţine dobânda de politică monetară aproape de zero pentru o perioadă "semnificativă" după încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni de la sfârşitul lui octombrie, dar a indicat că membrii consiliului de politică monetară consideră că dobânzile ar putea creşte mai rapid decât anticipau analiştii, odată ce acest proces este pornit.

Anunţul a condus la o apreciere generală a dolarului pe pieţele internaţionale, inclusiv în raport cu euro.

Oficialii Fed estimează pentru sfârşitul anului următor o rată a dobânzii de 1,375%, după ce în iunie, când au anunţat precedentele estimări, anticipau 1,125%. Pentru sfârşitul anului 2016 proiecţia privind dobânda a urcat de la 2,5% la 2,875%, iar pentru 2017 se situează la 3,75%, nivel considerat ca fiind neutru pentru economie.

Dobânda de politică monetară se află în banda 0-0,25% din decembrie 2008.

Dobânzile practicate de băncile comerciale la plasamentele în lei pe termen de o zi se situau joi dimineaţă la 2,5% - 3,5%, faţă de 2,79% - 3,29% pe an miercuri.

Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a variat miercuri nesemnificativ faţă de marţi şi a rămas uşor sub 4,42 lei/euro, nivel în jurul căruia s-a situat pe parcursul ultimei săptămâni.

Referinţa a urcat cu doar 0,16 bani şi a ajuns la 4,4196 lei/euro. Cursul anunţat de BNR a oscilat în jurul valorii de 4,42 lei/euro începând de joi, când euro s-a situat tot la 4,4196 lei, după o scădere de aproape 1 ban.

Paritatea pentru dolar a coborât cu 0,21 bani, la 3,4097 lei.

Pentru francul elveţian, BNR a anunţat un curs de 3,6491 lei, în scădere cu 0,53 bani faţă de şedinţa anterioară.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO