Bănci și Asigurări

Cursul a urcat peste 4,4 lei/euro, dobânzile la lei au crescut uşor

Cursul a urcat peste 4,4 lei/euro, dobânzile la lei au...

Autor: Ciprian Botea

15.07.2014, 00:05 489

Euro a făcut ieri încă un pas spre nivelul de 4,42 lei, deşi avansul s-a temperat vizibil com­parativ cu finalul săptămânii trecute, în timp ce dobânzile la lei şi-au reluat tren­dul de scădere după o scurtă pauză în care in­di­ca­torul Robor la 3 luni (referinţa pen­tru cos­tul creditelor în lei) a dat semne că se în­de­părtează din nou de pragul de 2% pe an.

BNR a afişat ieri un curs de 4,4193 lei/euro, un nou maxim al ultimelor şapte săptămâni. Deprecierea leului din ultima săp­tămână a ajuns astfel la 0,75%. Mone­da naţională a pierdut practic în doar câte­va zile tot terenul câştigat în ultima lu­nă şi ju­mătate, când cotaţiile se stabilizaseră, cu ex­cepţia unor scurte episoade de volatili­tate, sub pragul de 4,4 lei/euro.

Piaţa valutară de la Bucureşti a fost agitată la sfârşitul săptămânii trecute de un val de temeri la nivel regional generat de criza bancară din Bulgaria, unde a patra mare bancă locală a intrat în faliment, şi de problemele înregistrate de al doilea cel mai mare creditor din Portugalia.

Anterior acestui episod leul se întărise faţă cu moneda europeană, susţinut de in­trările de capital străin pe piaţa titlurilor de stat şi de evoluţia foarte bună a expor­tu­rilor. Analiştii cred că aprecierea a fost doar conjuncturală, iar cursul s-ar putea în­toar­ce la 4,45 lei/euro spre finalul anului.

„Situaţia se poate schimba rapid având în vedere că alegerile prezidenţiale din noiembrie se apropie, iar retorica guver­nu­lui faţă de relaţia cu Fondul Monetar Inter­naţional pare să se fi schimbat, ceea ce face posibilă o despărţire amiabilă în următoa­rele trimestre. BNR va avea cel mai pro­babil o atitudine prudentă în ceea ce pri­veşte politica monetară, astfel că impactul asupra cursului de schimb va fi neutru“, apreciază analiştii BCR.

Leul pierduse vineri 0,5% din valoare într-una din cele mai agitate şedinţe de pe piaţa valutară din acest an. Şi celelalte valute din regiune s-au depreciat faţă de euro la finalul săptămânii trecute, dar ieri evoluţiile au fost mixte, cu forintul maghiar având cea mai bună evoliţie.

Tensiunile din piaţa valutară de săptă­mâna trecută s-au transmis şi în siste­mul bancar, unde scăderea ratelor de dobândă la lei a fost întreruptă temporar.

Indicatorul Robor la 3 luni urcase cu aproape 0,1 puncte procentuale vineri, la 2,23% pe an, dar situaţia s-a stabilizat în şedinţa de ieri. BNR a afişat ieri un nivel al dobânzii pentru scadenţa la trei luni de 2,21% pe an.

Dobânzile au reluat scăderea în con­di­ţi­ile în care nivelul lichidităţii din piaţă ră­mâ­ne confortabil, situaţie reflectată inclu­siv de randamentul titlurilor de stat. Minis­terul Finanţelor a vândut ieri obliga­ţiuni pe cinci ani la un randament de 3,3% pe an, vizibil sub nivelul de aproape 4% pe an din luna iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO