Bănci și Asigurări

Dana Demetrian, BCR: Creditarea trebuie să meargă spre zona de investiţii şi creşterea productivităţii

Autor: Cristina Bellu

07.07.2015, 00:06 527

Creditarea a marcat o evoluţie po­ziti­vă anul acesta din punctul de vedere al pro­duc­ţiei noi şi al stocului total, dar este foarte im­portant ca banii să ajungă în zona de in­ves­tiţii şi să contribuie la creşterea produc­ti­­vi­­tăţii, consideră Dana Demetrian, vice­pre­şe­dinte retail şi private banking în cadrul BCR.

„Trebuie să privim eşalonat ceea ce s-a întâmplat în evoluţia pieţei de retail. Putem spune că 2015 marchează o evoluţie pozitivă. Din martie încoace se constată că pro­ducţia nouă de credite atinge încet pro­duc­ţia nouă din 2008. Este important ca aceste credite să meargă spre zona de in­ves­tiţii şi spre creşterea productivităţii. Aceasta este lecţia anului 2015”.

Volumul creditelor acordate de BCR a crescut cu 17% în primul se­mes­tru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Com­po­nenta de refinanţare reprezintă circa 32% din producţia nouă în cazul BCR, faţă de 25% la nivelul pieţei. „Vorbim despre o creştere şi despre un program strategic de conso­lida­re a tot ceea ce înseamnă expunerea clienţilor persoane fizice.” Bancherii au re­dus treptat dobânzile la creditele de con­sum în ultimii ani, iar dobânzile efective au ajuns chiar şi la o singură cifră în anumite cazuri. „Este important de ştiut că volatilitatea şi riscul pe cre­ditul de consum rămân, chiar dacă riscul a scăzut considerabil în ultimul an.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO