Bănci și Asigurări

Datoria publică a atins un nou vârf de plată în luna iunie, aproape 1,7 miliarde de euro

Datoria publică a atins un nou vârf de plată în luna...

Autor: Dan Straut

04.06.2018, 14:39 1222

Plăţile scadente în iunie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează 1,698 miliarde de euro, arată datele comunicate luni de banca centrală. În niciuna din lunile anterioare din 2018 nu au mai fost plătite astfel de sume.

Un alt vârf de plată a mai fost consemnat în luna mai, când în contul datoriei publice s-au achitat 1,416 miliarde de euro. În celelalte luni din 2018, plăţile au fost sub 200 de milioane de euro, iar în luna martie - sub 100 de milioane de euro.

În total, în primele şase luni din 2018, plăţile la datoria publică însumează 3,666 miliarde de euro. Suma este de cel puţin trei ori mai mare decât cea din prima jumătate a anului trecut, când totalul a fost de 1,015 miliarde de euro, reiese din seriile de date publicate de Banca Naţională.

La 31 mai 2018, rezervele valutare la BNR se situau la nivelul de 33,12 miliarde de euro, faţă de 33,53 miliarde de euro la 30 aprilie 2018, arată un comunicat transmis luni de banca centrală.

În cursul lunii mai au avut loc „intrări de 2,18 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele”. Totodată, în luna mai au avut loc „ieşiri de 2,6 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, se arată în comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO