Bănci și Asigurări

Decizie surpriză: Raiffeisen, un broker de top 3 din România, îşi închide divizia de intermediere, dar promite că rămâne activ pe listări

Decizie surpriză: Raiffeisen, un broker de top 3 din...

Autor: Roxana Rosu

12.12.2017, 16:11 26130
Raiffeisen Bank a anunţat marţi seară că nu va mai oferi în portofoliul său serviciile de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii săi, în condiţiile în care cererea pentru astfel de produse este modestă, iar costurile sunt în creştere în urma noilor reglementări europene în domeniu
 
Nimic nu anunţa până acum această decizie a Raiffeisen, unul dintre cei mai mari şi activi brokeri de pe piaţa bursieră.
 
“Continuam eforturile de simplificare a activitatii bancare, in special in contextul noilor reglementari europene care au ca efect cresterea complexitatii si a costurilor aferente serviciului de tranzactionare de instrumente financiare, in conditiile in care cererea pentru astfel de produse ramane modesta pe ansamblul pietei locale. Vom continua sa oferim clientilor nostri fondurile de investitii administrate de Raiffeisen Asset Management si servicii dedicate segmentelor Premium si Private Banking”, a spus James Stewart, vicepresedintele pentru Trezorerie si Piete de Capital al Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank va facilita transferul catre entitati specializate ale grupului Raiffeisen pentru clientii institutii financiare si pentru clientii persoane fizice cu portofolii individuale mari.

“Vom continua sa fim activi pe piata de oferte publice initiale si secundare, cat si in tranzactiile de private equity si M&A, domenii unde observam o cerere in crestere si avem expertiza de calitate si experienta semnificativa”, a precizat James Stewart.

In perioada imediat urmatoare, clientii care utilizeaza produse si servicii Raiffeisen Bank din categoriile mentionate vor fi informati individual despre solutiile si termenele de transfer ale portofoliilor proprii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO