Bănci și Asigurări

Dezastru în sistemul de economisire-creditare: Din toamna anului trecut, după raportul Curţii de Conturi, băncile de locuinţe nu au mai vândut nimic

Modelul de business al băncilor pentru locuinţe se bazează pe sprijinul statului, care plă­teşte clienţilor o primă de 25% din suma economisită într-un an, limitat la un depozit de 1.000 de euro.

Modelul de business al băncilor pentru locuinţe se bazează pe sprijinul statului, care plă­teşte clienţilor o primă de 25% din suma economisită într-un an, limitat la un depozit de 1.000 de euro.

Autor: Anelis Baciu

23.08.2016, 19:00 2326

BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, cele două bănci care for­mează sistemul de creditare-economisire pen­­tru locuinţe din piaţa locală, nu au mai atras niciun client nou în sistem din toamna anu­lui trecut, de când corectitudinea mode­lu­lui lor de business a fost pusă la îndoială de Curtea de Conturi, potrivit mai multor surse din piaţă. Doar vânzarea nouă a fost oprită, în condiţiile în care cele două bănci au con­ti­nuat să dea credite pentru clienţii existenţi care au ajuns la maturitate cu perioada de eco­nomisire. Circa 500.000 de contracte au cele două bănci în portofolii.

ZF a trimis o solici­tare pe această temă ambelor bănci implicate, însă doar Raif­feisen Banca pentru Locuinţe a trimis un răs­puns oficial. Banca confirmă sto­parea vânză­rilor noi şi afirmă că decizia a fost luată atât ca urmare a investigaţiei Curţii de Conturi, cât şi ca urmare a unei iniţiative de modificare a cadrului legal de funcţionare a sistemului.

„Ca urmare a lansării iniţiativei legisla­ti­ve de modificare a OUG. 99 ce vizează modificări ale cadrului legal care guvernează funcţionarea sistemului de economisire-cre­di­tare şi până la clarificarea situaţiei ca ur­ma­re a interpretărilor Curţii de Conturi, RBL a de­cis suspendarea temporară a vân­ză­rii pro­du­sului de economisire-cre­ditare, ban­ca fiind pre­ocupată de asigurarea unei con­si­lieri de cali­tate a clienţilor potenţiali. Acti­vi­tatea de acor­dare credite pentru domeniul lo­cativ, cli­enţilor din portofoliu, nu este afec­tată, in­diferent de na­tura creditului (locativ, inter­me­diar, anticipat)“, au transmis re­pre­zen­tan­ţii Raiffeisen Banca pentru Locuinţe. Potrivit mai multor surse din piaţă, aceeaşi si­tuaţie este şi la BCR Banca pentru Locuinţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO