Bănci și Asigurări

Directorul adjunct al Fata Asigurări a fost promovat pe poziţia de director general

Autor: Ciprian Botea

07.02.2012, 00:00 256

Fata Asigurări, companie specializată pe nişa asigurărilor agricole, l-a numit pe Bogdan Pârvu pe poziţia de director general, acesta urmând să îl înlocuiască pe italianul Diego de Gennaro după ce va obţine aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Pârvu, care a ocupat până acum funcţia de director general adjunct al Fata Asigurări, are o experienţă de 12 ani în asigurări şi a lucrat anterior pentru Omniasig şi Agras (actuala Uniqa Asigurări de viaţă). Fata este controlată de grupul italian Generali şi a raportat în primele nouă luni din 2011 subscrieri de 13,3 milioane de lei (circa 3,2 mil. euro), potrivit celor mai recente date.

Afacerile asigurătorului au fost puternic afectate de criză având în vedere că în 2008 primele subscrise se apropiau de 60 milioane de lei. Compania a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2006 şi în septembrie anul trecut avea un portofoliu total de circa 11.000 de contracte. Grupul Generali mai deţine pe piaţa locală brandurile Generali şi Ardaf, care funcţionează sub umbrela companiei Generali România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO