Bănci și Asigurări

Divizia din Europa Centrală şi de Est, din care face parte şi banca din România a UniCredit a fost transferată de la Viena la Milano

Divizia din Europa Centrală şi de Est, din care face...

Autor: Cristian Hostiuc

30.09.2016, 19:45 18586

Grupul italian UniCredit a anunţat vineri după-amiază încheierea transferului diviziei Europei Centrale şi de Est de la Bank Austria, cu sediul la Viena la UniCredit Holding, cu sediul la Milano. Operaţiunile din România ale UniCredit fac parte din această divizie.

Toate băncile UniCredit din această zonă vor avea ca acţionar UniCredit în loc de Bank Austria. UniCredit a cumpărat Bank Austria acum mai bine de un deceniu, într-o tranzacţie care a vizat şi HVB, a doua bancă germană la vremea respectivă.

În vara acestui an, UniCredit a anunţat o reorganizare a tuturor operaţiunilor, inclusiv în Europa Centrală şi de Est.

Această reorganizare a permis simplificarea structurii de management şi întărirea modului de funcţionare sub supervizarea directorului general al grupului, Gianni Franco Papa, a anunţat banca.

Divizia din Europa Centrală şi de Est va fi condusă în continuare de Carlo Vivaldi, care va avea trei adjuncţi, Andrea Diamanti, responsabil pe zona de Corporate şi Investment Banking, Ivan Vlaho, şeful operaţiunilor pe Retail şi Jan Tronicek, şeful diviziei de Private Banking.

„Divizia CEE este un activ de bază al UniCredit Group şi va rămâne o sursă importantă de creştere, prin majorarea expunerii pe cea mai dinamică piaţă din Europa şi prin sinergiile care vor fi aduse cu alte divizii ale grupului. De asemenea, această reorganizare va permite o flexibilitate mai mare în alocarea de capital, fonduri şi lichiditate de-a lungul întregii regiuni prin intermediul noii structuri corporate”, spune UniCredit.

UniCredit este cel mai mare jucător în Europa Centrală şi de Est, fiind urmat de grupul Erste.

Grupul UniCredit este prezent în Azerbaidjan, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ucraina.

În România, UniCredit deţine poziţia a cincea (8,1% cotă de piaţă, cu active de 30,6 mld. lei), după BCR (15,8%), BRD (13%),  Banca Transilvania (12,6) şi Raiffeisen (8,4%).

Până anul trecut, 45% din acţiunile din România au fost deţinute de omul de afaceri Ion Ţiriac, care în 2004 s-a asociat cu HVB Bank Austria, care la rândul ei a fost preluată de UniCredit. Conform estimărilor, Ţiriac a primit între 700-850 mil. de euro pe acţiunile deţinute. Suma nu a fost făcută public.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO