Estul Europei începe să muşte mai mult din „mâna care l-a hrănit”

13 feb 2016 Autor: Alexandru Zărnoeanu

Economiile est-europene continuă să aibă un trend ascendent într-o lume dominată de pesimismul cauzat de instabilitatea de pe pieţele financiare şi de scăderea preţului materiilor prime, scrie Bloomberg.

Principalele surse ale creşterii economice din regiune au fost cererea internă şi industria auto, care au alimentat exporturile în ţări precum Polonia, Slovacia, Ungaria şi România.

Cu o creştere de 4,2%, Slovacia a înregistrat cel mai mare avans din regiune, cel mai bun nivel din ultimii cinci ani. PIB-ul Poloniei a crescut cu 3,9%, urmat de cel al României cu 3,7%. Vecinii României, Ungaria şi Bulgaria, au înregistrat creşteri de 3,2% respectiv 3,1%. Însă Cehia, care va publica datele pe 16 februarie, este estimată de economiştii intervievaţi de Bloomberg, să aibă o creştere de 4,5%.

William Jackson, analist la Capital Economics în Londra, este de părere că economiile est-europene ne reamintesc că nu toate economiile emergente trebuie văzute cu pesimism. Gospodăriile au avut de câştigat de pe urma declinului preţului petrolului, a îmbunătăţirii condiţiilor de piaţa muncii şi a relaxării politicilor monetare şi fiscale, consideră Jackson.

Expansiunea economică din regiune a fost stimulată de fondurile structurale ale Uniunii Europene, de programele de relaxare fiscală ale statelor şi de dobânzile aflate la minime record. Situaţia este exact inversă stagnării economice din vestul Europei, care reprezintă cea mai mare piaţă pentru produsele est-europene.

Creşterea economică la nivelul zonei euro a fost de 0,3% în ultimele trei luni ale anului 2015, cu mult sub cea din România sau Polonia de 1,1% şi de 1% în Slovacia sau Polonia.

Ungaria va avea o creştere anualizată de 3% în primul trimestru al anului, conform unei declaraţii făcute la postul de stat M1 de ministrul economiei Mihaly Varga, citează agenţia de presă maghiară MTI.

În România, creşterea salariilor şi relaxarea fiscală au stimulat consumul intern. Salariile au crescut în 2015 cu 13,3%, conform INS. În sectorul public veniturile au crescut cu 24,7% în timp ce în sectorul privat creşterea a fost de doar 10,7%.

Creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene şi a exporturilor au contribuit la expansiunea economiei în utlimul an, scrie Ciprian Dascălu, economist-şef al ING România.

Polonia, care a crescut în mare parte şi datorită cererii interne ridicate a beneficiat şi de pe urma investiţiilor puternice,  a declarat Janusz Witkowski, şeful biroului de statistică din Polonia. Acesta consideră că economia va continua să crească anul acesta, iar tendinţele pozitive vor avea impact în 2016.

 

 
Cuvinte cheie:
continuare
, pietele financiare
, polonia
, cehia
, inregistrare
, materii prime
, incepere
, regiune
, slovacia
, europene
, ungaria
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide