Euro prinde puteri în perspectiva unui acord de finanţare a Greciei. Moneda unică, la maximul ultimelor 2 luni

8 feb 2012 Autor: Anca Dumitrescu

Euro a atins miercuri un maxim al ultimelor opt săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile europene sunt în creştere, susţinute de aşteptările ca Grecia să încheie în curând un acord pentru al doilea program de susţinere financiară, transmite Reuters.

Trei indicatori care arată că Grecia este pe marginea prăpastiei

"Investitorii anticipează că problema Greciei va fi rezolvată într-un fel sau altul", a declarat Paul Mendelsohn, director pentru investiţii la compania Windham Financial Services.

Euro a urcat la 1,3275 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 12 decembrie.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 este în creştere cu 0,3%, la cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni.

Liderii politici eleni se vor întâlni miercuri, 8 februarie, pentru a aproba un nou set de măsuri de austeritate, necesare pentru obţinerea celui de-al doilea program de finanţare din partea FMI şi UE, în valoare de 130 de miliarde de euro.

Oficialii europeni au avertizat că întregul plan de salvare trebuie convenit cu Grecia şi aprobat de zona euro, Banca Centrală Europeană şi FMI înainte de 15 februarie.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Grecia
, euro
, dolar
, acţiunile europene

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine