Bănci și Asigurări

Euroins: Am operat o majorare de capital de 200 mil. lei; situaţia financiară s-a îmbunătăţit

Euroins: Am operat o majorare de capital de 200 mil. lei;...

Autor: Emil Popescu

16.10.2015, 00:04 428
Euroins a operat în octombrie o majorare de capital de 200 de milioane de lei şi şi-a îmbunătăţit situaţia finan­ciară, a anunţat miercuri compania, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis intrarea asigurătorului în procedură de redresare financiară.

„Adunarea generală a acţionarilor Euroins România a votat pe 8 octom­brie mărirea capitalului social al socie­tăţii cu 200 de milioane de lei, docu­mentaţia fiind înregistrată la Registrul Comerţului pe 12 octombrie.

Pe lângă mărirea de capital de 200 de milioane de lei, performanţa Euro­ins România s-a îmbunătăţit sem­nifi­cativ în cursul anului 2015, aşa cum o arată următorii indicatori: frec­venţa daunelor pe segmentul RCA a scă­zut cu peste 30%; numărul de petiţii de­puse la ASF a scăzut cu peste 72%; rezer­va medie de daună este mai mare decât dauna medie plătită; situaţia fi­nanciară pentru trimestrul II 2015 arată un rezultat pozitiv“, a comunicat compania. Reprezentantii asigurăto­ru­lui apreciază că măsurile vor conduce la res­pectarea tuturor cerinţelor de reglementare.

ASF a decis miercuri deschiderea procedurii de redresare financiară pentru Euroins România, vizând resta­bili­rea situaţiei financiare a companiei, în termen de un an.

„Decizia ASF se bazează pe con­cluziile unui raport de control pri­vind activitatea şi managementul financiar al Euroins, care a scos în evidenţă o serie de deficienţe privind sol­vabilitatea şi nivelul capitalului. De asemenea, Consiliul ASF a avut în vedere iden­tificarea, pe baza situaţiilor financiare de la 30 iunie 2015, a unui necesar minim de capital insuficient acoperit prin aportul de 200 milioane de lei asumat de acţionarii societăţii pentru luna octombrie a acestui an, în contex­tul cerinţelor suplimentare de lichi­ditate şi de capital rezultate din aplica­rea, de la 1 ianuarie 2016, a noilor norme de supraveghere Solvabilitate II“, arată ASF, într-un comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO