Finanţele au împrumutat 600 de milioane de lei pe patru ani la o dobândă de 2,14%

18 mar 2016 Autor: Liviu Popescu

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci 600 milioane de lei (echivalentul a 134 de milioane de euro) printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu scadenţa în februarie 2020. Statul s-a împrumutat la un cost de 2,14% pe an, randament sub estimările analiştilor având în vedere condiţiile de lichiditate favorabile şi mesajele prudente din partea Rezervei Federale a SUA, cea mai puternică bancă centrală la nivel mondial.

„În rest, titlurile de stat în lei s-au aflat sub presiuni de vânzare miercuri, fapt care a dus la creşteri uşoare ale randamentelor (+2 puncte de bază pentru randamentele titlurilor cu maturităţi lungi)”, scriu analiştii de la ING Bank într-un raport.

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute în luna martie de la bănci aproximativ 4 miliarde de lei (900 mil. euro) şi 250 milioane de euro prin emisiunea de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie. Împrumuturile denominate în lei constau în un miliard de lei în certificate de trezorerie şi 3,1 mld. lei în obligaţiuni de stat cu maturitate medie de aproape şase ani. 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.03.2016

 
Cuvinte cheie:
Finantele
, imprumut
, dobanda
, emisiune de obligatiuni
, ministerul finantelor
, analisti
, randamente
, titluri
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide