Bănci și Asigurări

Firmele au mai mulţi bani în conturi: Refuzurile la plată au scăzut cu 35% în S1

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Ciprian Botea

22.07.2014, 00:07 335

Băncile au refuzat la plată cecuri şi bilete la ordin de 3,5 miliarde de lei (790 mil. euro) în primul semestru pentru că nu au găsit în conturile companiilor suficiente lichidităţi pentru a onora cecurile şi biletele la ordin emise de acestea. Refuzurile la plată sunt totuşi în scădere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR.

„Această îmbunătăţire pare strâns legată şi de numărul în scădere al insolvenţelor. Deşi nivelul ridicat al insolven­ţelor rămâne o problemă importantă, după ieşirea de pe piaţă a unor companii neprofitabile - uneori pe întreg lanţul de producţie - se observă o îmbunătăţire a comportamentului de plată“, afirmă analiştii UniCredit Ţiriac.

Fenomenul refuzurilor la plată a devenit foarte îngri­jorător în perioada de criză. Vârful refuzurilor la plată fusese atins în 2010, cu o medie lunară de 800 mil. lei, faţă de 100 mil. lei în perioada de boom economic. Media lunară a refuzurilor la plată a fost de circa o jumătate de miliard de lei în primul semestru din 2014.

Biletele la ordin şi cecurile sunt utilizate în tranzacţiile cu mărfuri dintre companii, rar fiind efectuate plăţi în numerar. Circa 19.000 de titulari de cont au generat incidente de plată în primul semestru, în scădere de la aproape 26.000 de titlulari de cont în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- opinia analiştilor UniCredit Ţiriac despre nivelul insolvenţelor

- volumul minim al refuzurilor la plată în perioada de criză; impactul creşterii economice asupra activităţii companiilor 

- numărul titularilor de cont care au generat incidente de plată în primul semestru

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO