Bănci și Asigurări

Florin Cîţu: „Cred că anul viitor dobânda de referinţă a BNR va fi între 0 şi 1%“

Autor: Ştefan Stan

26.01.2015, 00:05 421
Florin Cîţu, analist financiar şi fost director de trezorerie în cadrul ING Bank România, a declarat la ZF Live că sunt şanse mari ca BNR să reducă mai rapid dobânda de referinţă sub 2% după decizia BCE de a injecta în piaţa europeană 1.000 de miliarde de euro,  iar următorul pas va fi intrarea sub acest nivel.
 
„Dacă BNR vrea să aducă inflaţia în ţinta de 2,5% ar trebui să reducă foarte mult dobânda. S-ar putea să vedem în România dobânzi zero sau negative. Nu este ceva ce vrea BNR, dar atâta timp cât resursele nu sunt folosite, avem deficit de cerere şi inflaţia nu îşi revine, va trebui să facă acest lucru“, a spus Florin Cîţu la ZF Live. „Cred că BNR va grăbi reducerea dobânzii. Există o probabilitate mai mare ca dobânda să se ducă în 2% în februarie“. BNR are şedinţa de politică monetară la începutul lunii februarie.
 
El consideră că una dintre probleme este că România este economie emergentă care întâmpină dificultăţile ţărilor dezvoltate. „Nu creştem pe cât de rapid am avea nevoie, nu avem inflaţie cum au ţările emergente.“
 
Cîţu consideră că euro va fi depăşit de dolar, întrucât măsurile luate de BCE sunt incompatibile cu climatul economic european. „Euro se va duce sub dolar. Tendinţa este de ceva timp pentru aprecierea dolarului. Urmează două politici monetare care merg în direcţii diametral opuse: SUA ies din trei programe de tipărire de bani, de creşterea masei monetare şi creşterea dobânzii, pe când Europa abia începe cu acest program de tipărire de bani.“ El a continuat: „Pe termen scurt această lichiditate în euro va face ca valuta din regiune să aibă o apreciere semnificativă. Cursul euro ar putea să coboare, dar nu foarte mult, este posibil la 4,4 lei/euro. Problema este că România nu are nevoie în acest moment de o apreciere a cursului, pentru că am avut o inflaţie de 0,8% în decembrie“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO