Bănci și Asigurări

FMI anunţă sfârşitul petrecerii în România: creşterea economică încetineşte, inflaţia se triplează, consumul scade, creşterea salariilor se reduce, iar statul va avea mai puţini bani

FMI anunţă sfârşitul petrecerii în România:...
11.05.2016, 18:06 78763
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat miercuri raportul macroeconomic pentru România şi previziunile pentru 2017, conform articolului IV din Statutul Fondului care prevede un examen anual al situaţiei macroeconomice în ţările membre.
 

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat miercuri raportul macroeconomic pentru România şi previziunile pentru 2017, conform articolului IV din Statutul Fondului care prevede un examen anual al situaţiei macroeconomice în ţările membre.

Dezastru la cea mai mare companie din România: Peste 360 de oameni au fost concediaţi. Care este motivul

Potrivit documentului, dacă 2016 din punct de vedere macroeconomic arată bine, în 2017 urmează o încetinire a creşterii economice care se va reflecta în toţi ceilalţi indicatori economici.

Creşterea economică scade de la 4,2% în 2016 la 3,6% anul viitor, creşterea consumului se reduce de la 6,2% la 4,8% iar inflaţia se triplează pe medie de la minus 0,4% în acest an la plus 3,1% în 2017. Inflaţia an la an creşte de la1,5% la 3,4%.

ANAF continuă ofensiva împotriva restanţierilor şi publică încă o listă cu 144.829 contribuabili care nu şi-au plătit dările la stat. Vedeţi dacă sunteţi pe listă

Creşterea salariilor scade de la 9,4% la 7,1%, iar creşterea salariilor din sectorul public se reduce de la 16,1% la 5,5%. Veniturile statului ca procent din PIB scad de la 30,7% la 29,5%.

FMI nu oferă nicio previziune privind rata de politică monetară a BNR, în prezent la 1,75%.

Deficitul de cont curent va creşte iar investiţiile străine vor stagna.

Nici pentru cursul valutar FMI nu ofer vreo previziune.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO