Bănci și Asigurări

Fondul de Garantare a Asiguraţilor va iniţia plăţile către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig

Fondul de Garantare a Asiguraţilor va iniţia plăţile...

Autor: Dan Straut

24.03.2017, 16:33 862

Sentinţa a fost emisă de Tribunalul Sibiu Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal şi publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4791 din data de 9 martie 2017.

Potrivit legii (art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014), sunt întrunite condiţiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăţilor către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig SA - în faliment care au dosare aprobate la plată de către Comisia Specială a Fondului.

„În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv până la data de 8 iunie 2017 sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, potrivit legii, art 14. alin (1) din Legea nr 213/2015”, precizează FGA, într-un comunicat.

De asemenea, conform legii, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună până la data 18 mai 2017.

Potrivit FGA, până la 23 martie 2017, Fondul a primit de la potenţialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig SA un total de 16.372 de cereri de plată, inclusiv cereri de plată pentru dosarele de daună nou deschise de FGA, precum şi 11.338 cereri deschidere dosare daună. Fondul a preluat 27.270 dosare de daună de la Carpatica Asig SA.

„Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig SA că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar către petenţii care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 de lei pentru fiecare creditor”, precizează FGA.

Potenţialii creditori de asigurări ai Carpatica Asig SA pot depune, atât electronic, cât şi fizic, la sediul FGA, cereri de plată (Anexa 6) sau cereri de deschidere dosare de daună (Anexa 3). Formularele sunt disponibile şi online la adresa: http://www.fgaromania.ro/formulare.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015. Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO