Bănci și Asigurări

Fostul şef al HSBC se alătură celor 250 de executivi care susţin Brexitul

Fostul şef al HSBC se alătură celor 250 de executivi...

Autor: CătăIina Apostoiu

28.03.2016, 18:32 658

Fostul CEO al HSBC, Michael Geoghegan, este unul dintre cei 250 de lideri de business care susţin ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie Bloomberg.

Geoghegan a fost CEO al HSBC, cea mai mare bancă din Europa, în perioada 2006-2010, iar poziţia sa de susţinere a Brexitului contrastează cu cea a actualului management al băncii, care avertizează că va trimite 1.000 de angajaţi din Londra în Paris dacă electoratul britanic va decide ieşirea Marii Britanii din UE la referendumul din 23 iunie.

Printre ceilalţi executivi incluşi pe lista celor care susţin Brexitul se numără John Moulton, preşedinte al Better Capital, Tim Martin, preşedinte al operatorului britanic de pub-uri JD Wetherspoon şi David Ross, fondator al Carphone Warehouse Group.

“Cu lista noastră în creştere de susţinători ai Brexitului, campania pro-Brexit va arăta că în timp ce UE ar putea fi benefică pentru marile multinaţionale, pentru micile companii aceasta acţionează ca o maşinărie de distrugere a locurilor de muncă”, a declarat Matthew Elliott, CEO al grupului Vote Leave.

Grupul a publicat de asemenea rezultatele unui sondaj realizat în rândul a 1.000 de companii mici şi mijlocii, rezultate ce arată că numai 14% dintre acestea cred că UE le înlesneşte procesul de angajare.

În condiţiile în care viitorul economiei britanice se află în centru dezbaterii privitoare la apartenenţa Marii Britanii la UE, fiecare tabără încearcă să câştige susţinerea unor executivi care să-i promoveze cazul.

Şefii a 36 de companii din cele incluse în indicele FTSE 100 au trimis recent o scrisoare ziarului Times în care susţin necesitatea rămânerii Marii Britanii în UE. Confederaţia Industriei Britanice a anunţat că majoritatea membrilor săi se pronunţă pentru rămânerea în UE.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO