Bănci și Asigurări

Francul elveţian sare din nou de 4,3 lei, pentru prima dată în aproape trei luni

Francul elveţian sare din nou de 4,3 lei, pentru prima...

Autor: Liviu Popescu

21.04.2015, 00:00 196
Francul elveţian, de evoluţia căruia depind aproximativ 75.000 de români cu credite în această monedă, a crescut ieri la 4,31 lei, cu circa trei bani peste nivelul înregistrat la finalul săptămânii, şi a ajuns la maximul ultimelor aproape trei luni. Un nivel mai ridicat nu a mai fost atins din 28 ianuarie, când moneda elveţiană era cotată la 4,36 lei. De la începutul acestei luni şi până ieri, francul elveţian a contabilizat un avans de aproape 2%, respectiv şapte bani. Şi referinţa anunţată de BNR pentru un euro a crescut cu doi bani, la 4,41 lei, în timp ce dolarul american a depăşit din nou pragul de 4,1 lei, fiind în creştere cu circa cinci bani.
 
Astfel, leul a deschis săptămâna în scădere faţă de principalele trei valute. Francul elveţian s-a apreciat puternic în a doua jumătate a lunii ianuarie, evoluţie determinată de renunţarea de către banca centrală a Elveţiei la plafonul de 1,2 franci pentru un euro, pe care îl practica din toamna anului 2011. Moneda elveţiană a atins la finele lunii ianuarie maximul istoric de 4,58 lei pe unitate, iar în prezent paritatea este cu 6% sub nivelul înregistrat atunci. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO