Gabriels, RBS: Căutăm dealuri pe corporate, pe retail renunţăm la creditele fără garanţii

9 sep 2010 Autor: Adrian Voicu

RBS România, filiala locală a grupului Royal Bank of Scotland, naţionalizat anul trecut de guvernul britanic, se va orienta din nou cu precădere spre zona tranzacţiilor pentru clienţii corporate, în timp ce ponderea operaţiunilor de retail va fi redusă, spune Johan Gabriels, care a preluat la sfârşitul anului trecut conducerea operaţiunilor.

"Vom creşte bilanţul pe partea de corporate. Avem dealuri în lucru, care vor începe să se concretizeze în perioada următoare. Semestrul al doilea va fi mai bun decât prima jumătate a anului", a spus Gabriels la un eveniment organizat cu ocazia sărbătorii a 15 ani de prezenţă a băncii pe piaţa locală (până în 2008 banca a funcţionat sub brandul ABN Amro).
Gabriels admite însă că până în decembrie nu va reuşi să recupereze scădere din primele şase luni, activele fiind la iunie cu 15% sub nivelul din vara anului trecut. RBS are credite de circa 830 de milioane de euro în zona corporate şi 544 de milioane de euro pe retail, potrivit datelor pe primul semestru publicate de grup la Londra.

"Vom reduce portofoliul de credite de consum. Nu mai vreau astfel de credite"spune Gabriels. Practic, produsele de retail vor fi oferite doar "la pachet" cu soluţiile de finanţare pentru companii, respectiv banca va încerca să atragă managerii în segmentul serviciilor VIP, iar pentru angajaţi va veni cu conturi de salarii şi credite.

Cuvinte cheie:
RBS Romania
, Johan Gabriels
, retailul bancar
, credite fara garantii
, dealuri
, corporate

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!