Creditele date „cu ambele mâini“ în perioada de boom lasă găuri uriaşe

Germanii de la Deutsche Bank curăţă încă 440 mil. euro din neperformantele BCR

18 dec 2014 Autor: Ciprian Botea

Cea mai mare bancă locală şi-a asumat o pierdere de 94% prin vânzarea pachetului de 390 de credite neperformante.

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a cumpărat de la BCR un nou pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de 443 mil. euro, în schimbul căruia a plătit circa 28 mil. euro, adică numai 6% din valoare, potrivit unor surse din piaţă. BCR nu a comentat informaţia.

De recuperarea creanţelor se va ocupa grupul ceh APS, care a participat alături de Deutsche Bank la alte două tranzacţii cu portofolii de neperformante încheiate anul acesta – Volksbank (500 mil. euro) şi BCR (circa 300 mil. euro). Cele două portofolii au fost vândute la un discount de circa 80% şi respectiv 90% din valoarea nominală.

BCR, cu o rată a neperformantelor de peste 25% din totalul creditelor, a început anul acesta un amplu proces de curăţare a bilanţului, o operaţiune care presupune provizioane masive şi care din această cauză a fost amânată de la un an la altul de acţionarul austriac Erste Group. Oficialii Erste au invocat constant în perioada de criză, când au început să iasă pe rând „scheletele“ din dulapurile băncii, „moştenirea grea“ preluată odată cu privatizarea BCR în 2005. Banca a avut doar în primele nouă luni din acest an o pierdere de 2,4 miliarde de lei din cauza provizionării masive.

Pachetul de neperformante preluat de Deutsche Bank cuprinde aproape 390 de credite acordate unui număr de 90 de companii. Mai mult de 80% din expunere este garantată prin active imo­biliare, iar 85% din total sunt credite acordate unor firme aflate în insolvenţă.

BCR a fost asistată în această tranzacţie de Erste Investment Banking şi de firma de consultanţă şi audit PwC. Contractul cu Deutsche Bank a fost semnat marţi, potrivit surselor citate. La licitaţie au mai participat Kredyt Inkaso în consorţiu cu britanicii de la Apartners Capital, dar şi puternicul fond american de investiţii Lone Star.

Circa 70% din neperformantele vândute de BCR reprezintă credite cu întârzieri la plată mai mari de trei ani, iar 42% din expunere este aferentă unor clienţi aflaţi în faliment. Creditele denominate în euro reprezintă 60% din total.

Acesta este al treilea mare pachet de credite neperformante scos la vânzare anul acesta. BNR încearcă să forţeze băncile să-şi cureţe bilanţurile în speranţa că odată scăpate de balastul neperformatelor acestea vor relua creditarea economiei. Băncile locale au neperformante de 9 mld. euro.

Precizare a reprezentanţilor BCR

BCR confirmă vânzarea unui portofoliu de credite neperformante în valoare de 400 milioane de euro. Tranzacţia urmează unui proces de licitaţie desfăşurat la nivel internaţional, condus de Erste Corporate Finance şi PwC.

Invitaţia la licitatie a fost adresata unui numă de peste 100 de investitori potenţali, din partea căora BCR a primit 16 oferte indicative, alegâd cel mai ridicat preţ oferit de 3 cumpărători internaţionali.

BCR reduce astfel portofoliul de credite neperformante, accelerând restructurarea şi redresarea afacerii sale în vederea creşterii sănătoase viitoare.

Nu putem dezvălui în acest moment procentul reducerii aplicat la vânzarea portofoliului, dar subliniem faptul că cifra publicată de Ziarul Financiar este incorectă.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- detalii despre pachetul de credite neperformante scos la vânzare de BCR ; ce întârzieri la plată au creditele din pachet

- creditele neperformante vândute de Volksbank

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.12.2014

 
Cuvinte cheie:
credite
, neperformante
, deutsche bank
, bcr
, curatare
, vanzare
, erste
, pierdere
, plati
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide